x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept

Stirile zilei

03 Mar 2004   •   00:00

Atentie la piscina!

Numarul deceselor prin inec a crescut cu 73% in Franta, in vara anului 2003, comparativ cu aceeasi perioada a lui 2002. Potrivit studiului publicat in Buletinul epidemiologic al Institutului de Supravegherea Sanatatii, pericolul mortii prin inec este mai mare in cazul copiilor si al varstnicilor. Autorii studiului pun aceasta drama pe seama verii caniculare, a lipsei de supraveghere si a cresterii numarului piscinelor.

Celulele adipoase refac vasele

Celulele adipoase pot contribui la formarea noilor vase de sange si chiar repararea unor tesuturi musculare sau cardiace, sustine un studiu publicat in SUA. Doctorul Jalles Rehman, autorul studiului, profesor la Universitatea Indiana, lanseaza aceasta ipoteza potrivit careia celulele adipoase in stadiul imatur pot constitui o sursa de reinnoire a vaselor in cazul persoanelor care au tulburari de circulatie sangvina.

Prevenirea HIV

Asociatia Romana Anti SIDA (ARAS) a finalizat proiectul "Prevenirea HIV" derulat cu sprijinul financiar al UE prin programul PHARE Dezvoltarea Societatii Civile 2000. Directorul executiv ARAS, Maria Georgescu, a declarat ca in tara noastra, "oamenii continua sa se teama de persoanele infectate". In cadrul proiectului a fost si dezvoltarea liniei telefonice SIDA Helpline, national, gratuit si confidential. Numarul apelurilor inregistrate este 6.832, din care 30% sunt tineri intre 19 si 25 de ani.

×
Subiecte în articol: viaţă sănătoasă