x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Sanatatea familiei Studiu - Mancarea, un drog

Studiu - Mancarea, un drog

de Andrada Floria    |    08 Oct 2006   •   00:00
Studiu - Mancarea, un drog

Persoanele obeze devin in timp dependente de mancare, asemenea toxicomanilor care nu rezista fara droguri.

Incercand sa descopere de ce unii oameni continua sa manance si dupa ce nu le mai este foame, o echipa de cercetatori americani a scos la iveala un punct comun intre obezi si dependentii de droguri. Se pare ca regiunea creierului care controleaza senzatia de satietate coincide cu zona cerebrala care dicteaza nevoia de droguri in cazul toxicomanilor. Asa se explica de unde vine pofta exagerata de mancare a obezilor, arata dr. Gene-Jack Wang, din cadrul Brookhaven National Laboratory din New York, coordonatorul unui studiu pe aceasta tema.

CREIER. La studiu au participat sapte voluntari obezi care au fost nevoiti sa nu manance timp de 16-17 ore si carora li s-a implantat un stimulator gastric (ISG). Dispozitivul are rolul de a transmite mesaje de satietate catre creier, diminuand astfel pofta de mancare. Dupa ce au analizat activitatea cerebrala a participantilor la studiu cu ajutorul unui encefalograf, cercetatorii au observat ca, atunci cand dispozitivul intra in functiune, este activata zona cerebrala responsabila cu invatarea, cu memoria, dar si cu emotiile, numita hipocampus. Aceeasi zona a creierului este implicata in nevoia de droguri a dependentilor de cocaina.

Desi studiul doctorului Gene-Jack Wang si al echipei sale nu este unul de proportii, rezultatele sale pot fi folosite in descoperirea unor noi metode pentru prevenirea si tratarea obezitatii.

×
Subiecte în articol: viaţă sănătoasă