x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Sanatatea familiei Transferată la o clinică din Szeged

Transferată la o clinică din Szeged

29 Ian 2010   •   00:00

Femeia din Arad care a fost internată, săptămâna trecută, la Spitalul Clinic Judeţean din municipiu, cu suspiciune de reacţie după vaccinarea contra virusului A/H1N1 a fost transferată, la solicitarea familiei, la o clinică din oraşul ungar Szeged. Conducerea Direcţiei de Sănătate Publică Arad a anunţat că pacienta, Georgeta Catrinţa (30 de ani), a fost transferată pentru tratament în Ungaria, pentru că starea sa nu a suferit nici o modificare la Arad.

"Casa Judeţeană a Asigurărilor de Sănătate îi va deconta o parte din cheltuielile pentru tratament, dar în limita sumei de 3.600 de lei, diferenţa urmând să fie suportată de pacientă", precizează dr Dana Negru, directorul epidemiologic al DSP Arad.

×
Subiecte în articol: viaţă sănătoasă