Pentru cooperarea în plan ştiinţific, dar şi pentru facilitarea transportului de pacienţi şi chiar a schimbului de organe se va înfiinţa Asociaţia pentru Transplant Hepatic pentru zona Balcanică şi Asia. România, Turcia, Bulgaria, Slovenia, Croaţia, Ungaria, Bosnia-Herţegovina, Azerbaidjan şi Uzbekistan se află printre ţările care vor face parte din această asociaţie, constituită după un model care şi-a dovedit beneficiile în zona vestică a Europei. Iniţiativa organizării asociaţiei aparţine prof. dr. Yaman Tokat din Turcia. Recent, la Bucureşti a avut loc a doua întâlnire preliminară în vederea constituirii asociaţiei, coordonată de prof. dr. Irinel Popescu, directorul Institutului de Chirurgie şi Transplant Hepatic Fundeni. În România s-au efectuat 220 de transplanturi, iar anul acesta 15. Pe lista de aşteptare se află alte 300 de persoane. În Turcia au fost efectuate 4.000 de astfel de intervenţii chirurgicale. Cât priveşte rata de donare, la început, în Turcia, a fost de 0,7%, ajungând în prezent la 3%. România are o rată de donare de organe de 2,5%, în timp ce Ungaria - 10%, iar Spania - 33%.
Citește pe Antena3.ro