x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept

Tuse vinovată

de Florin Condurateanu    |    15 Sep 2009   •   00:00

Tot mai mulţi oameni obişnuiţi au învăţat să rostea­s-c­ă unele iniţiale care, din păcate, povestesc despre o stare rea a plămânilor. Poporul a început să înţeleagă ce înseamnă BPOC (bronhopneumopatia obstructivă cronică). O vreme, această boală, ce scădea sensibil capacitatea de respiraţie, era denumită de ne­cu­nos­că­tori bronşită cronică.

Unii, mai în temă, îi spuneau bronşită cronică obstructivă. Dar ,nici aşa denumirea nu era întrutotul corectă. Fiindcă medicina defineşte toate aspectele complicatei boli prin iniţialele BPOC, adică bronhopneumopatia obstructivă cronică. Cu alte cuvinte, asta îmbracă ambele boli reunite într-una. Şi anume, bronşită cronică şi emfizem.

Ex­plică prof. dr Paul Stoicescu, membru al Academiei de Ştiinţe Medicale. Cuvântul bronho înseamnă că este o boală la conductele care aduc aer. Componenta din nume - pneumopatie - arată că este vorba despre boli ale plămânului. Cuvântul obstructivă înseamnă că diametrul bronşiilor s-a micşorat şi este o sărăcie de aer spre plămâni. Iar cuvântul cronică din BPOC arată că este o boală lungă. Bronşita se traduce prin faptul că a apărut o inflamaţie pe interiorul învelişului bronhiilor. Această inflamaţie se manifestă prin tuse şi ex­pec­toraţii.

Dar, pe lângă boala bronşită, există şi boala emfizem, care arată că este îmbolnăvit şi ţesutul plă­mâ­nului, că se distruge structura plămânului. Plă­mâ­nul este un burete cu bule de aer. În aceşti săculeţi numeroşi se face schimbul de oxigen între aer şi sânge. În emfizem se distruge peretele dintre bulele mici şi se formează nişte bule mari ca nişte găuri. Se strică cu această ocazie şi vasele de sânge din pereţii distruşi ai bulelor mici, iar circulaţia sângelui e mai rea. Prin formarea unor bule mari se micşorează şi suprafaţa de transfer a oxigenului, aşa că trecerea oxigenului din aer în sânge se împuţinează.

×