Vara este sezonul vacantelor, dar si al deciziilor pentru un regim alimentar echilibrat. Iata cateva sugestii puse la dispozitie de nutritionisti.
Cel mai bun motto pentru zilele de vara este lansat chiar de Organizatia Mondiala a Sanatatii: "Zilnic, cel putin cinci fructe". Piersici, pepene, mere, pere, struguri, banane..., dar si varza, vinete, ardei gras si mai ales rosii, dimineata, la pranz si seara, coapte, fierte, inghetate. Dar in special crude. Ele revigoreaza organismul prin vitaminele A, B, C si prin minerale - calciu, potasiu, magneziu, calmeaza apetitul si amelioreaza tranzitul intestinal. Dar mai ales reface nivelul antioxidantilor care ne protejeaza de boli grele, cum sunt cancerele si afectiunile inimii. Nutritionistii spun ca pastele, painea integrala, orezul, cerealele, cartofii nu sunt dusmanii siluetei. Dimpotriva, sunt alimente indispensabile sistemului muscular si creierului. De asemenea, reprezinta o sursa valoroasa de proteine vegetale. Asa ca nu le indepartati de la masa dumneavoastra. LACTATE. Iaurturi, branzeturi, lapte. Ratia: de trei ori pe zi. Lactatele reprezinta sursa ideala de calciu. In plus, ele ne completeaza necesarul de vitamina D, asigurand rezistenta sistemului osos. Sunt recomandate iaurturile cu fructe, neindulcite, in schimb, mancati doar cantitati mici de branzeturi grase si sarate. CARNE DE PUI. PESTE. OUA. Aceste alimente aduc organismului proteine, numeroase vitamine si fier. Ele trebuie sa-si gaseasca locul la masa noastra cel putin o data pe zi. Cu mentiunea ca este necesar sa respectati cateva reguli: carne slaba, gatita prin fierbere sau coacere, cu salate de cruditati. STOP GRASIMILOR. Ispita grasimilor e la tot pasul - pateuri, mezeluri, creme etc. - , asa se explica numarul mare al tulburarilor cardiovasculare, al persoanelor care au probleme cu cantarul. Putem reduce pericolul simplu: foarte rar, unt. In rest, margarina si uleiuri din floarea-soarelui, porumb, masline.Citește pe Antena3.ro
APA SI MISCARE
|
Este ceva la discretie, in vacanta?, vor intreba carcotasii. Da, la discretie, ceai, infuzii, sucuri obtinute prin stoarcerea fructelor, apa. Dar evitati carbogazoasele. Profitati de vacanta pentru a merge pe jos. Cel putin o jumatate de ora, in pas rapid. Excelente sunt inotul si bicicleta. E ocazia de a va forma reflexul numit miscare 30 de minute. Va veti intoarce acasa si acest reflex nu va va parasi, pur si simplu pentru ca omul nu-i facut pentru a sta toata ziua in fotoliu sau pe scaun, in fata calculatorului.
|