x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Sanatatea familiei VIATA SANATOASA/Info

VIATA SANATOASA/Info

03 Dec 2004   •   00:00

4 DECEMBRIE 2004
EDUCATIA PENTRU SANATATE. Medicii vor ca "Educatia pentru sanatate" sa devina materie obligatorie in scoli si nu lasata ca disciplina optionala, a declarat conferentiar doctor Adrian Streinu Cercel, directorul Institutului de Boli Infectioase "Matei Bals" din Bucuresti. "Am solicitat conducerii Ministerului Educatiei si Cercetarii sa gaseasca modalitatea pentru ca «Educatia pentru sanatate» sa devina disciplina obligatorie, asa cum a fost inainte de 1989. Este cea mai buna metoda pentru educarea copiilor si tinerilor in privinta prevenirii bolilor infectioase, care reprezinta acum cea mai mare amenintare pentru omenire, potrivit autoritatilor sanitare mondiale", a mai spus Adrian Streinu Cercel.

PREMIERA CHIRURGICALA. La Spitalul Militar din Cluj a fost efectuata o operatie, in premiera nationala, unui pacient in varsta de 65 de ani care suferea de coxartroza. Potrivit chirurgului ortoped Camilio Coste, operatia a fost facuta prin metoda minim invaziva de endoprotezare totala a soldului, care are ca rezultat reducerea la jumatate a perioadei de recuperare. Medicul Coste a explicat ca, in cazul acestei operatii, incizia este pe jumatatea celei care se face intr-o interventie chirurgicala clasica, pierderea de sange este mult diminuata, iar pacientul poate sa calce, cu un minim de sprijin, in cel mult trei zile. Interventia a fost realizata de medicii ortopezi clujeni, impreuna cu o echipa condusa de medicul Sandor Berki, de la spitalul Szentes, din Ungaria. Cadrele medicale spun ca operatia a decurs normal si ca pacientul se simte bine. (Elena Stanciu)

×
Subiecte în articol: viaţă sănătoasă