A fost un abuz de diagnostic de colita, fiindca o multime de neplaceri din tubul digestiv erau puse in carca colitelor, in realitate nefiind asa. Erau alte suferinte cauzate de intolerante la glutenul din grau, la lactoza din lapte etc. Colita totusi exista, dar in situatii mai rare. Colita este inflamatia intestinului gros, adica a colonului, evidentiata endoscopic si prin examen de laborator. Colitele au mai multe cauze. Sunt unele bacterii ce produc aceasta inflamatie a colonului, dar sunt si colite de natura virala, colite parazitare si colite produse de unii agenti fizici. De exemplu, de iradierea, in cazul radioterapiei din cancerele genitale. Mai exista si colita ulcerohemoragica care se tine in frau cu tratamente de lunga durata. In colita ulcerohemoragica colonul este prins in intregime, apar 12-14 scaune pe zi cu mult sange si puroi. Unii au intoleranta la gluten, deci trebuie sa se fereasca de grau si produse din grau: sa nu manance paine si sa se multumeasca cu mamaliga sau cu produse din faina de orez. Nu se pune problema ca acesti oameni care au perturbari in cazul consumului de gluten sa manance paine si produse de panificatie. Ei trebuie sa urmeze tratamentele indicate de gastroenterologi si sa stie ca intoleranta lor la gluten nu inseamna ca trebuie sa se fereasca de proumb si produsele din porumb. Cei cu intoleranta la lactoza vor renunta la lapte si lacatate si vor urma medicatia prescrisa de gastroenterologi.