SANATATEA NOASTRA
Vaccinul antigripal actual protejeaza impotriva virusului gripei umane, aflat acum in circulatie - gripa sezoniera, dar este total ineficient impotriva virusului aviar sau a unui virus mutant, care ar putea rezulta din co-infectia cu ambele tipuri de virus - uman si aviar. In acest caz, terapia cu medicamente antivirale este singura forma de tratament pana la dezvoltarea unui vaccin specific virusului aviar sau virusului mutant. Organizatia Mondiala a Sanatatii recomanda, pentru preventia si tratamentul gripei aviare, patru tipuri de medicamente, unele de generatie mai veche, iar altele mai noi si mai eficiente. Din generatia veche fac parte amantadina si rimantadina, iar din cea noua - oseltamivirul si zanamivirul.
Oseltamivirul este cel mai folosit medicament antiviral la ora actuala. Un lucru foarte important este ca antiviralul trebuie administrat numai la recomandarea medicului si doar atunci cand date epidemiologice corecte indica faptul ca virusul gripal circula in comunitate. Pentru prevenirea gripei, utilizarea corecta a acestui medicament antiviral trebuie stabilita de medicul de familie sau de medicul specialist, in functie de circumstante si de particularitatile pacientului care necesita protectie. Insa antiviralul nu este un substituent al vaccinarii antigripale.
La recomandarea medicului
Utilizarea medicamentelor antivirale pentru tratamentul si preventia gripei trebuie stabilita pe baza recomandarilor oficiale, luand in considerare anumiti factori: evolutia si tipul gripei, impactul bolii in diferite arii geografice si la diferite categorii de pacienti. In ceea ce priveste tratamentul gripei, eficacitatea medicamentului este maxima atunci cand tratamentul a fost initiat in decurs de doua zile de la instalarea simptomelor. Aparitia unei eventuale rezistente la acest medicament a fost monitorizata de Neuraminidase Inhibitor Susceptibility Network (NISN). La rata mare de folosire a medicamentului antiviral in Japonia (6 milioane de pacienti infectati cu gripa aviara au primit oseltamivir), rezistenta virala apare cu o frecventa minima: conform datelor raportate de NISN in Japonia, rata rezistentei este de 0,4%. PRUDENTA. Guenael Rodier, consilier special pe boli transmisibile al Directoratului regional al OMS, la finalul celor patru zile de evaluare a situatiei gripei aviare in Romania, a recomandat prudenta in administrarea oseltamivirului. Rodier a precizat ca medicamentul antiviral nu poate fi utilizat mai mult de zece zile, pentru ca nu sunt cunoscute reactiile adverse ale produsului si "poate da rezistenta virala". Medicamentul antiviral poate fi administrat numai in situatie de imbolnavire si doar in caz de pandemie, a mai aratat consilierul OMS.Citește pe Antena3.ro