SANATATEA NOASTRA
Peste 12.000 de persoane au contractat infectii intraspitalicesti in primele opt luni ale acestui an, conform unui raport publicat recent de Institutul de Sanatate Publica.
Un sfert dintre aceste infectii nosocomiale s-au inregistrat in unitatile sanitare din Capitala. Nici cele mai moderne spitale nu sunt ocolite. Prin definitie, o infectie nosocomiala este contractata intr-o unitate medicala. Termenul "nosocomial" provine din limba greaca, in care cuvantul "nosokomeone" inseamna spital.
Epidemiologii considera ca se poate vorbi despre o infectie intraspitaliceasca numai in anumite conditii. In primul rand, pacientul trebuie sa nu prezinte nici un agent infectios la venirea in spital. Daca a suferit o infectie anterioara, aceasta trebuie considerata drept vindecata. In cazul in care nu se cunoaste starea bolnavului la internarea in unitatea sanitara, se considera infectie nosocomiala numai acea infectie aparuta dupa minimum 48 de ore. Daca pacientul a suferit o interventie chirurgicala, diagnosticul de infectie intraspitaliceasca poate fi stabilit in urmatoarele 30 de zile de la operatie sau in anul care urmeaza in cazul unui implant sau al unei proteze.
Semnale de alarma
Aceste infectii au existat intotdeauna, dar numarul lor s-a inmultit in ultimii ani din cauza multiplicarii interventiilor tehnice (cateterisme, sondeâ¦). Fara indoiala, noile metode sunt in avantajul pacientilor, dar, din pacate, sunt o poarta de intrare a germenilor in organism. In plus, in spitale sunt internati pacienti din ce in ce mai in varsta, afectati de boli grave, persoane foarte sensibile, cu risc deosebit de crescut de infectii si complicatii intraspitalicesti. Mult mai grav este ca infectiile nosocomiale sunt provocate astazi de germeni care au devenit foarte rezistenti la antibiotice. Toate aceste semnale de alarma trebuie sa fie constientizate de intreg personalul sanitar si nu numai din spitale. Desi exista masuri de prevenire sau mentinere sub control a infectiilor intraspitalicesti, numarul acestora se afla pe o linie ascendenta. Oricum, statisticile nu ilustreaza numarul real, pentru ca nu intotdeauna pacientii care sufera complicatii cauzate de o infectie nosocomiala sunt diagosticati ca atare.
|
GERMENI. Agentii infectiosi care provoaca astfel de boli, sunt foarte diversi: bacterii (90% din cazuri), ciuperci, virusuri, paraziti. Stafilococul auriu, Escherichia coli, Pseudomonas aeruginosa, Klebsiella sunt bacterii frecvente, foarte greu de eliminat, deoarece sunt foarte rezistente la antibiotice si, mai mult decat atat, pot transmite rezistenta lor si altor bacterii. In jumatate din cazuri, germenii patrund in organism printr-un gest terapeutic instrumental. Foarte frecvente sunt infectiile urinare, pulmonare, septicemiile si infectiile in regiunea cateterului. Numeroase sunt si infectiile postoperatorii, care dubleaza riscul contractarii germenilor.
|
Citește pe Antena3.ro