x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Starea de sanatate Carnea procesată ar putea provoca apariţia cancerului

Carnea procesată ar putea provoca apariţia cancerului

26 Oct 2015   •   14:00
Carnea procesată ar putea provoca apariţia cancerului
Sursa foto: Marin Raica/Intact Images

Consumul de carne procesată poate provoca apariţia unor forme de cancer ale sistemului digestiv, în timp ce consumul de carne roşie este o cauză probabilă a îmbolnăvirilor oncologice, conform unui nou raport dat publicităţii luni de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), transmite Reuters.

Acest raport poate reaprinde dezbaterile cu privire la presupusele merite ale dietelor alimentare bazate pe carne.

Agenţia internaţională pentru studii oncologice (International Agency for Research on Cancer - IARC), parte a OMS, a plasat carnea procesată, aşa cum este cea folosită în crenvurşti sau în şuncă în grupul 1 de risc, alături de tutun, azbest şi gazele de eşapament rezultate de la motoarele diesel.

"Pentru o persoană, riscul de îmbolnăvire de cancer colorectal din cauza consumului de carne procesată rămâne redus din punct de vedere statistic, însă acest risc creşte odată cu cantitatea de astfel de carne consumată", a explicat dr. Kurt Straif, conducătorul Programului de monografii derulat în cadrul IARC.

Carnea roşie, categorie în care este inclusă carnea de vită, miel/oaie/berbec şi porc, a fost introdusă în grupa de risc 2, fiind clasificată drept "carcinogen probabil". Pe această listă se mai află substanţe precum glifosatul, un erbicid cancerigen.

Clasificarea cărnii roşii în grupa 2 de risc oncologic reflectă existenţa unor "dovezi limitate" că poate provoca afecţiuni oncologice.

În cadrul acestui raport IARC a identificat în special legăturile dintre consumul acestor tipuri de carne şi cancerul colorectal, dar au fost observate şi asocieri cu cancerele de prostată şi pancreas.

×