Omul care infrunta moartea
de MAGDA MARINCOVICI
|
|
La el nu bati niciodata la usa. Pentru ca esti adus pe targa. In aceeasi clipa uita de familie, rude, prieteni. Intra in actiune la turatie maxima. Muschii fetei ii sunt permanent incordati. E zgarcit cu vorbele, iar cand le rosteste cad aidoma comenzilor date de general soldatilor. Nimeni nu comenteaza. Toti executa constiincios. Se simte in largul lui in situatii limita, cand viata e prinsa in ghearele mortii. Anii multi de invatatura si de practica in halat alb i-au dezvoltat intuitia. Ea il ajuta in lupta cu marele lui dusman: timpul. Si adesea reuseste sa puna timpul cu botul pe labe. Sa schimbe destine. Inaintea aparatelor sofisticate, stie ca inima poate oricand sa stea in loc, cand abdomenul e inundat de sange, ficatul sau splina sunt distruse sau cateva coaste sunt frante. In acele clipe limita, moartea sta la panda si are aliat timpul care se scurge nemilos. Dar el ataca cu miscari sigure, contra cronometru. Este precis, lucid, rece. Mai scapa o injuratura, dar nimeni dintre cei care il inconjoara nu-i surprins. E momentul zero. Al deciziei capitale, care foarte rar se potriveste cu ce a studiat la cursuri sau chiar a vazut pana atunci. Fiecare este un caz particular, despre care autorii celebrelor tratate, pe care oricand ti le poate cita din memorie, nu stiu cum se face, dar nu amintesc mai nimic. Nu-l intereseaza cine-i adus pe targa. Ca-i femeie, barbat, copil. Bogat sau sarac, tigan sau roman. Acolo, democratia functioneaza perfect. Dar el este Suveranul. Uneori trist. Uneori multumit. Nici dupa ce a depasit momentul critic, nu-i linistit. Complicatiile ii pot incurca planul in orice secunda. Si atunci se intelege de ce uraste sa dea ochii cu cei de pe hol care-l asteapta cu sufletul la gura. El poate fi vestitor de viata sau de moarte. Dar niciodata nu da verdicte. Este omul care stie ca exista minuni si ca nebanuita-i lucrarea lui Dumnezeu. Este omul care ceas de ceas, zi de zi se intalneste cu moartea si o infrunta. Este medicul de la urgenta.