x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Starea de sanatate De la plante la medicamente

De la plante la medicamente

de Steluta Indrei    |    27 Dec 2005   •   00:00
De la plante la medicamente
ISTORIA MEDICINEI
Cautarea de tratamente contra bolilor incepe inca de la primate. De pilda, cimpanzeii se hranesc cu o planta amara (lat. Vernonia) pentru a scapa de viermii intestinali din cauza carora au balonari si dureri de stomac. Aceasta planta nu face parte din regimul lor alimentar cand nu sunt bolnavi.

Intre traditie si medicina


Din cele mai vechi timpuri, omul a experimentat pe propria persoana leacuri provenind din universul vegetal si uneori din cel animal. Chiar daca adesea a intampinat si esecuri, dorinta de a invinge bolile a fost mai puternica. Astfel, unele remedii au devenit tratamente clasice ale farmacopeei moderne. Din aceasta categorie fac parte principalul remediu contra durerii - morfina - extrasa din macul de gradina (Papaver somniferum) si remediul contra malariei - chinina - extrasa din arborele de chinina (Cinchona spp).

Gravele probleme de sanatate ale veacului al XX-lea au impus dinamizarea cautarii remediilor in mediul inconjurator. Pornind de la plante medicinale sau otravitoare, cercetatorii au descoperit doua clase de medicamente anticanceroase: vinblastina, alcaloid de origine vegetala obtinut dintr-o planta din Madagascar (Catharanthus roseus), si taxolul, extras dintr-o specie de conifere de pe coasta pacifica a SUA (Taxus spp).

In goana dupa noi antibiotice, intr-un pumn de pamant din nordul nelocuit al Scandinaviei, oamenii de stiinta au gasit o substanta necunoscuta. Era lipsita de proprietati antibacteriene, in schimb anihila limfocitele T (Timolimfatice) responsabile de respingerea grefelor. Asa a aparut ciclosporina, datorita careia reusesc transplanturi de organe, inclusiv cele de maduva hematogena, care salveaza suferinzii de leucemie.

Dintr-un gen de ciuperci microscopice - Aspergillus - s-a extras "pilula antiinfarct". Preparatul inhiba productia interna de colesterol, care afecteaza arterele coronariene si duce la infarct.

Colaborare interdisciplinara


In cadrul cercetarii farmaceutice moderne, noile medicamente sunt testate pe om numai dupa numeroase etape de validare farmacologica si mai ales toxicologica rezultate la experimente clinice. In cazul plantelor medicinale utilizate in tratamentul afectiunilor benigne (vindecabile), aceste etape pot fi scurtate, conform legislatiei europene asupra medicamentelor fitoterapice.

Inventarierea plantelor medicinale necesita colaborarea stransa dintre mai multe discipline. Specialisti in botanica, etnologie, farmacologie si medicina trebuie sa aiba un dialog interdisciplinar in acest scop. Astfel s-a reusit inventarierea plantelor medicinale din Guyana franceza, Surinam, Bolivia, Paraguay sau din Pacific.

Studiile experimentale de chimie si farmacologie asupra plantelor din regiunile respective pot ajunge la descoperirea unor noi medicamente. Este cazul plantei Pogonopus tubulosus din Bolivia, din care s-a extras o substanta contra malariei.

Colaborarea dintre diversi specialisti este importanta si din punct de vedere al sanatatii publice in cazul unei plante foarte frecvent folosita in unele regiuni. De exemplu, consumul de coca (Erythroxylum spp) atinge cote alarmante in tari din America de Sud. Repercusiuni sociale puternice are si consumul de kava (Piper myristhicum) in anumite regiuni asiatice, unde numerosi oameni beau o bautura ametitoare extrasa din radacina de kava.

Cercetarea biodiversitatii


Primul studiu de amploare asupra biodiversitatii a fost facut in anii ’60 de National Cancer Institute si industria farmaceutica americana. Cercetatorii s-au reunit pentru a selecta din flora de pe teritoriul Statelor Unite acele plante cu virtuti contra cancerului. Dupa numai 3 ani ei anunta descoperirea in cetina si tulpina tisei locale a unui principiu antitumoral, care opreste multiplicarea celulelor canceroase. In anii ’70, echipa condusa de M. Wrani comunica oficial izolarea agentului vegetal, antitumoral si antileucemic, pe care l-au denumit taxol.

Cea mai recenta mobilizare de aceeasi amploare a neobositilor cercetatori americani s-a realizat in scopul decriptarii genomului uman. Pornind de la aceasta decriptare cercetatorii sunt pe punctul de a alcatui harta tuturor genelor. In urma rezultatelor, oamenii de stiinta vor fi capabili sa descopere noi tratamente contra unor boli incurabile.

Si cercetatorii francezi au pornit la cercetarea unor regiuni pentru a descoperi noi medicamente. Specialisti de la Institutul de Cercetare si Dezvoltare din Franta si din industria farmaceutica s-au inarmat cu aparatura performanta de biologie si robotica in scopul studierii plantelor tropicale. In Guyana si in Bolivia urmaresc flora, iar in Noua Caledonie fauna marina. Pe de alta parte se incearca identificarea diverselor patologii care pot fi tratate cu remediile descoperite. Pana in prezent, s-au izolat deja substante naturale eficiente in cazul unor boli parazitare.

EVOLUTIE. Inca din Antichitate, oamenii au descoperit ca plantele sunt aliatii lor pentru a fi sanatosi. Marturiile istorice arata ca egiptenii cunosteau efectele benefice ale ricinului, pelinului si sofranului, in timp ce grecii si romanii invatasera atat de multe despre plantele medicinale si utilizarea lor, incat au dominat in acest domeniu intreg Evul Mediu. Colonizatorii teritoriului american au constatat ca populatia bastinasa cunostea unele efecte medicinale ale ardeiului, semintelor de cacao si ale frunzelor de coca. In Africa, localnicii intrebuintau semintele de coca impotriva oboselii si surmenajului, folosindu-se de efectul cofeinei. Aceasta substanta a fost izolata in laborator de-abia in anul 1820.

STIATI CA


  • In Noua Caledonie, cunoasterea proprietatilor plantelor medicinale care combat intoxicatiile a dus la initierea unei campanii publice. Au fost difuzate informatii legate de utilizarea unor plante in cazul intoxicatiei cu o toxina continuta de o specie locala de peste.
  • In unele tari, plantele medicinale indeplinesc un rol important atat in prevenirea afectiunilor, cat si in infrumusetarea corpului. Este cazul plantelor "cosmetice" din Noua Caledonie, din care se obtin produse pe scara industriala.
  • Folosirea traditionala a plantelor nu se face doar in scop medicinal sau cosmetic. In Guyana, ele sunt intrebuintate pe post de coloranti sau de insecticide.
  • Cu ajutorul taxolului se obtin rezultate neasteptate in cancerul ovarian si mamar, in special in formele rezistente la terapia clasica. De asemenea, se mai aplica in cancerul pulmonar si colono-rectal. Din pacate, procurarea preparatului este foarte dificila.
  • ×
    Subiecte în articol: plantelor medicinale