Drept sau nedreptate?

Am vizitat un centru - frumos ca o tabara - pentru copii abandonati (chiar vreau sa merg cu fiu-meu la joaca in acel loc - are si el nevoie de copii, cum si cei aflati acolo au nevoie de companie din exterior). De fapt, nu sunt nici abandonati, dar nici nu poti spune ca au parinti - au o situatie incerta. Sunt multi care au mame naturale, dar nu pot sau nu vor sa-i ia acasa. Exista si cazuri in care mamele pot si vor, insa nu mai doresc copiii sa se intoarca in mediul de care s-au separat cu greu. In centru beneficiaza de conditii foarte bune, de curatenie si de educatie. Acestea vor lipsi cu desavarsire daca se vor intoarce acasa.

Mi s-a povestit despre un baietel caruia i-a fost gasita mama si a fost dus sa o viziteze - crunta experienta! Proiectia mamei si a casei acesteia, in capsorul lui de copil, era una idilica, iar cand a vazut realitatea - o casa darapanata, o figura lipsita de expresie si un limbaj de mahala - nu-ti dadeai seama care sentiment era mai puternic in sufletul lui: teama ca va fi lasat acolo sau repulsia.

Mai sunt si mame care nu vor sa-i ia acasa nici macar in vacante sau de sarbatori, dar nici nu-si dau acordul pentru plecarea copilului din centru la o alta familie (care ar dori sa-l ia) in aceste perioade. Vorba aceea: "Nu te iubesc, nu te vreau, nici la altii nu te dau!". Ar fi o solutie buna pentru unii copii sa fie abandonati definitiv pentru a putea fi adoptati de familii care i-ar inconjura cu multa afectiune, dar nu, parintii naturali nici macar nu iau in considerare aceasta varianta. Si atunci, unde-s drepturile copilului?

Parintele are dreptul de a face copilul, de a-l lasa intr-un centru si de a-si da acordul sau nu in privinta libertatilor acestuia. Dar dreptul lui, al copilului?

El are dreptul sa accepte cumintel ca a fost lasat, sa accepte posibilitatea intoarcerii acasa - intr-un mediu sordid de cele mai multe ori - dupa ce el a fost crescut in conditii civilizate si educat corespunzator; sa accepte la scoala si pe strada priviri si remarce rautacioase cu privire la statutul lui. Are dreptul ca la varsta de 18 ani sa se angajeze, sa fie foarte prost platit, sa nu-si poata permite sa plateasca o chirie si sa-si satisfaca nevoile primare. Va munci, probabil, cateva luni, pana cand isi va da seama ca asa nu merge si va apela la metode mai putin legale de a face rost de bani. In cele din urma, va ajunge din nou in grija statului, dar de data asta intr-o puscarie. Am zugravit cea mai neagra varianta, dar foarte plauzibila.

Cam astea ar fi drepturile copiilor lasati… dar neabandonati (legal).
Nu inteleg de ce nu se face ceva pentru prevenirea acestui fenomen: nasterea de copii nedoriti. Unele mame isi abandoneza copiii de frica (sunt foarte tinere, necasatorite si nu se pot intoarce cu un "plod" acasa), altele ii lasa din cauza saraciei (dar asta nu le opreste sa mai faca, si ajung la 8-9 copii pe care ii tot varsa in poala statului).
Acesta este fenomenul care trebuie sa inceteze, dar nu pot sa ma gandesc la nici o solutie despre care sa nu se spuna ca ingradeste drepturile omului.

Desi Carta spune ca: "In exercitarea drepturilor si libertatilor sale, fiecare om este supus numai ingradirilor stabilite exclusiv in scopul de a respecta drepturile si libertatile altora…"! Oare un copil abandonat nu este privat de cele mai elementare drepturi si libertati (dreptul la afectiune parinteasca, dreptul de a avea familie)? Este posibil ca, in timp, sa apara si pentru el o familie care sa-i ofere un camin… dar este la fel de posibil sa nu apara nimic, si sa ramana al nimanui in caminele statului. Si atunci cum sunt respectate drepturile copiilor parasiti? De ce au unele femei dreptul de a face copii cu nemiluita pentru a-i abandona sau pentru a-i pune la cersit? Acest drept ataca profund dreptul copiilor lor la o existenta normala si la o dezvoltare fara sechele.

Stiu ca am atacat un subiect mult dezbatut. Insa nu putem sa nu ne mai gandim la acesti copii pe motiv ca s-a dat o lege si ca acum traiesc in conditii mai omenesti decat inainte sau sa ne gandim numai cand ne preseaza cei din UE.

Eu nu m-am gandit cateva minute la copilul meu si… mi-a fost luat pentru totdeauna.

(Va urma…)