Practicarea unei activităţi fizice o oră pe zi îmbunătăţeşte calitatea spermei, se arată într-un studiu realizat de cercetători de la Universitatea Harvard, preluat de Le Figaro.
Cercetătorii au analizat 137 de bărbaţi cu probleme de fertilitate. Concentraţiile de spermatozoizi erau cu până la 48% mai mari la cei foarte activi faţă de cele ale bărbaţilor mai sedentari.
Două tipuri de activităţi sunt extrem de favorabile îmbunătăţirii calităţii spermei. Halterofilia duce la o creştere semnificativă a nivelului de testosteron, favorabil spermatogenezei, iar grădinăritul, practicat în aer liber şi la soare, permite un aport semnificativ de vitamina D, bună pentru spermă.
Nu toţi cei care fac sport au asemenea rezultate în privinţa fertilităţii. S-ar putea crede că ciclismul — activitate fizică practicată afară — este benefic, dar nu este deloc aşa. Presiunea exercitată de şa duce la scăderea semnificativă a cantităţii de spermatozoizi.
Studiul arată că o activitate sportivă are efecte pozitive asupra spermei, dar nu influenţează deloc mobilitatea ei, un alt factor care duce la probleme de fertilitate masculină.