x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Starea de sanatate Glontul si strungareata salvatoare

Glontul si strungareata salvatoare

de Florin Condurateanu    |    23 Sep 2006   •   00:00
Glontul si strungareata salvatoare
SA NU-I FIE DE DEOCHI DE VIATA!
Sunt unii oameni a caror viata nu e niciodata statuta, cu un destin niciodata lenes si cu veritabile furtuni in curgerea fiecarei luni. Si probabil ca arderile puternice de pasiuni ale acestor oameni fac in asa fel incat viata lor nu este o apa linistita pe care s-a depus matasea broastei din prea mult banal si fapte functionaresti, atat de derizoriu puse in ecuatie. Un personaj uluitor a fost si intemeietorul medicinii romanesti, maiorul si mai apoi generalul Carol Davila. Doctorul Carol Davila a pus temelia organizarii medicinii si a scolii medicale in Romania, tot el este cel care a infiintat Spitalul Militar. Ca sa nu mai vorbim despre teribilele fapte eroice facute de Carol Davila in timpul Razboiului de Independenta, cand el a pus la punct la centimetru asistenta sanitara pe front. Se zice ca Davila ar fi fost fiul din flori al lui Liszt, facut cu o contesa frantuzoaica Dagoult. La Paris s-a organizat intr-o zi de 13 martie un concurs pentru ocuparea a doua posturi de medici cu sarcini si de deschidere de drumuri in medicina in Valahia si in Perse. Carol Davila a castigat concursul si a ales Valahia, semnand un contract pe trei ani. A ars ca o torta pentru idealurile lui si a ramas in Romania nu 3 ani, ci 31 de ani. Era atat de angajat in proiectele lui de ctitorire a medicinii in Romania, incat era si de o severitate care adesea calca si granita duritatilor exagerate. Scoala de medicina infiintata de el si atestata de Franta si Piemont incepuse sa produca medici romani. Dar cladirea Scolii de medicina a luat foc si au fost necesare eforturi considerabile pentru a fi reconstruita. Intr-o noapte, Carol Davila vine in inspectie la Scoala de medicina si il gaseste pe un locotenent, care era supraveghetor, fumand. Carol Davila nu suporta imprudenta locotenentului, il ia la palme si ii stinge tigara pe obraz. Nu avea numai prieteni Carol Davila, intre cei care-l antipatizau aflandu-se oameni grei: Bratianu si generalul Florescu, ministrul Apararii. Ministrul Apararii il sfatuieste pe locotenentul palmuit sa-l provoace pe Carol Davila la un duel. Martor la duel va fi doctorul Severeanu, cel care invatase medicina de la Davila. Primul glont porneste din pistolul locotenentului admonestat, dar el nu-l nimereste pe Davila. Generalul trage in aer ca sa-l pazeasca pe teribilistul locotenent, cel care nu-l nimereste pe marele medic nici cu al doilea foc. Davila trage cu pistolul si al doilea foc peste capul locotenentului, ocrotindu-l, ceea ce-l face pe locotentul teribilist sa cada in genunchi si sa-si ceara iertare. Dar viata lui Carol Davila paseste din furtuna in furtuna. Intr-o zi de 13 ianuarie 1872, Carol Davila tine o conferinta foarte aplaudata la Spitalul Coltea, fiind insotit de sotia Ana, nepoata lui Dinicu Golescu. In zilele de 13, care reveneau obsesiv in destinul lui Davila, pentru a neutraliza posibilele ghinioane, marele general medic isi punea pe deget un inel primit de la mama sa. In ziua conferintei uita sa-si puna inelul si, venind acasa, sotia Ana ii spune ca o doare capul si sa-i dea obisnuita chinina. Marele general, obosit, cantareste un gram, dar din greseala nu de chinina, ci de stricnina, astfel ca sotia moare otravita din greseala. Peste o vreme, Carol Davila, culmea, el - intemeietor de medicina - face un abces cu puroi la amigdale. Infectie mare, nu mai putea inghiti si falcile i se inclestasera. Norocul lui ca avea strungareata, astfel incat discipolul lui, medicul Severeanu, cel care ii fusese martor si la duel, reuseste sa-i strecoare un bisturiu prin strungareata si sa-i faca o incizie in depozitul de puroi din gat, salvandu-i viata. De altfel, tot de o infectie in zona amigdalelor moare in 1927 Ionel Bratianu. Toate acestea au fost istorisite de profesor doctor general Teodor Horvat, seful Clinicii de chirurgie a toracelui de la Spitalul Militar. De altfel, prin stradania laudabila a generalului doctor conferentiar Ioan Sarbu, comandantul Spitalului Militar Central, acum cateva zile s-a sarbatorit implinirea a 175 de ani de la infiintarea Spitalului Militar.

×
Subiecte în articol: pagina de suflete carol davila carol davila