x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Starea de sanatate Investigaţii medicale făcute degeaba

Investigaţii medicale făcute degeaba

de Magda Marincovici    |    21 Aug 2012   •   10:40
Investigaţii medicale făcute degeaba

Un pacient din trei paraseste spitalul fara a sti rezultatul complet al investigatiilor medicale. Un examen medical din cinci prescrise in ziua externarii nu este vazut de nici un cadru medical. Sunt cateva dintre concluziile unui studiu australian publicat rcent pe site-ul revistei Archives on Internal medicine. Studiul coordonat de profesorul Enrico Coiera, director al Center for Health Informatics si colegii lui de la Universitatea Nouvelle-Galles Sud, arata ca 3% dintre examenele indicate in timpul spitalizarii nu sunt vazute de medici inainte de iesirea din spital, pentru ca pur si simplu nu este accesat fisierul informatic.

Pentru a ajunge la aceaste concluzii, profesorul Enrico Coiera s-a bazat pe cateva calcule simple: peste 733.000 de examene medicale efectuate intr-un spital universitar in decursul a cinci luni, in anul 2011. Dintre acestea 20.449 examene medicale nu au fost analizate in ziua cand au fost efecutate, iar jumatate abia dupa doua luni de la momentul realizarii. Citat de Le Figaro, profesorul Coeira le indica pacientilor sa aiba o atitudine activa in momentul plecarii acasa din spital. Si daca un examen medical este realizat la finalul spitalizarii, pacientul trebuie sa insiste sa i se dea rezultatul sau sa ia legatura cu medicul in acest sens. Doctorul Marc Sanders, medic generalist in Essone, departament in Franta, povesteste ca tocmai cand un pacient se pregatea sa plece acasa, i s-a analizat bilantul medical si s-a descoperit ca avea un risc major de hemoragie, ceea ce a impus prelungirea spitalizarii.

In concluzie, la iesirea din spital, pacientul are dreptul legal de a solicita un rezumat scris in care sa contina date despre diagostic, tratament si ingrijirile acordate in perioada spitalizarii. Pacientul are dreptul de a fi informat asupra rezultatelor tuturor investigatiilor, de a cere lamuriri asupra diagnosticului si modului de administrare a tratamentelor, ceea ce contribuie la conclucrarea dintre medic si pacient.

×