ALIMENTATIE ECHILIBRATA
Americanii au instituit regula celor cinci fructe sau legume pe zi, ca mijloc de mentinere a sanatatii. Si pentru ca suntem in Postul Craciunului, haideti sa mancam chiar mai mult de cinci legume sau fructe proaspete pe zi! Haideti sa descoperim leacul miraculos pe care il foloseau bunicii nostri - fructele si legumele proaspete, pe care omul modern le-a inlocuit cu alimente procesate, dulciuri si bauturi racoritoare. O dieta in care fructele si legumele ocupa un loc aparte face minuni - previne imbatranirea precoce, bolile cardiovasculare, obezitatea. Dar mai ales ne protejeaza de cancer.
Vitamine si minerale
Principalul atu al fructelor si legumelor sunt antioxidantii - vitamine si minerale, de care organismul are nevoie in lupta cu stresul oxidativ. Acesta este generat de radicalii liberi, care sunt produsi de organismul uman si de factorii externi: fumatul, radiatiile, medicamentele, poluarea. "Celulele corpului sufera in fiecare zi miliarde de atacuri incontrolabile ale radicalilor liberi. Stresul oxidativ este una dintre cauzele cancerului. Reducerea stresului oxidativ si a apoptozei (moartea celulara) sunt modalitati de prevenire a cancerului, iar acest lucru nu se poate face decat printr-un regim alimentar adecvat", arata prof. dr. Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetari Alimentare. Vitaminele A, C si E, seleniul, zincul din legume si fructe sunt cele mai puternice arme pentru reducerea stresului oxidativ. Cu cat sunt colorate mai intens, cu atat fructele si legumele contin cantitati mai mari de antioxidanti. Campioni in aceasta directie sunt broccoli, varza, vinetele, rosiile, soia, morcovii, merele, kiwi, fructele de padure.Varza, vinete, rosii
"Se pare ca substantele biologic active cu rol antioxidant din legume au o eficienta chiar mai mare decat cele din fructe", precizeaza prof. dr. Gh. Mencinicopschi. Broccoli este bogat in fibre alimentare, vitamina C si betacaroten, care impiedica inmultirea celulelor canceroase. Vitaminele A, E, vitaminele din grupul B fac din varza o leguma cu proprietati anticancerigene puternice. Datorita substantelor biologic active varza elimina toxinela si incetineste evolutia tumorilor.Citește pe Antena3.ro
Fibrele alimentare
Fibrele alimentare actioneaza indirect in prevenirea cancerului. Ele interfereaza cu metabolismul grasimilor si scad nivelul colesterolului in sange, reduc riscul de boli cardiovasculare, de hipertensiune. Daca scade colesterolul, scade si riscul de obezitate. Si, implicit, este redus riscul de cancer, stiut fiind ca obezii sunt predispusi de doua ori mai mult la cancer decat persoanele cu greutate normala.
SFATUL MEDICULUI
|
"Inlocuirea dulciurilor cu fructe este si ea o metoda de prevenire a cancerului. Fructele contin forme de zahar care sunt asimilate mai lent, comparativ cu dulciurile, produsele de patiserie, bauturile racoritoare care contin zaharuri asimilabile rapid. Daca nu sunt arse, aceste zaharuri se depun sub forma de grasime. Zaharurile rapide elibereaza o cantitate de energie intr-un timp foarte scurt, insa elimina din organism vitaminele necesare in lupta cu radicalii liberi", arata prof. dr. Gheorghe Mencinicopschi.
|