Problemele hormonale
Auzim tot mai des persoanele din jurul nostru plângându-se de probleme ale sistemului endocrin. Practic, acest lucru înseamnă că anumiți hormoni nu se găsesc în concentrații corespunzătoare în organism, afectând, astfel, funcționarea unor organe. Putem spune despre corpul uman că este o rețea, iar părțile componente ale acesteia sunt reprezentate de organe, hormoni, nervi și vase de sânge. Iar atunci când unul sau mai multe dintre aceste elemente suferă modificări, întreaga rețea poate fi dezechilibrată.
Așadar, problemele de natură hormonală pot reprezenta un factor declanșator al stărilor de oboseală, aparent inexplicabile. Cel mai frecvent, se plâng de acest simptom persoanele care au probleme cu glanda tiroida, întrucât aceasta este implicată într-o mare măsură în furnizarea energiei necesare pentru desfășurarea activității organelor. Atunci când această glandă nu sintetizează suficienți hormoni, nivelul de energie al organismului este și el unul redus. Pentru a identifica din vreme astfel de probleme, atunci când apar, este recomandată efectuarea periodică a unui set de analize, inclusiv pe cele care vizează glanda tiroidă. Medicul va ști ce să-ți recomande, în raport cu simptomele pe care le ai, dar și cu alte afecțiuni pe care le ai.
Carența de vitamina D
Dacă te simți în permanență somnoros sau lipsit de energie, este posibil ca motivul să fie o concentrație insuficientă a vitaminei D în sânge. Supranumită și „vitamina soarelui”, vitamina D poate fi sintetizată de către organism doar în prezența razelor soarelui, însă corpul mai primește această vitamină și din anumite alimente. Spre exemplu, consumul de pește, lactate, ouă, ciuperci sau cereale ajută la menținerea unei concentrații optime de vitamina D în organism.
Vitamina D este responsabilă pentru dezvoltarea și sănătatea sistemului osos, susținerea imunității la un nivel corespunzător, dar și pentru o bună funcționare a sistemului nervos. De aceea, în cazul unei carențe poți experimenta simptome precum oboseala cronică, starea permanentă de somnolență, probleme de concentrare sau dureri osoase. Asigură-te că ai în dieta zilnică alimente bogate în vitamina D și că te expui suficient la razele soarelui. Dacă, în urma analizelor de sânge, medicul constată că te confrunți cu o carență, acesta îți va recomanda și administrarea de suplimente alimentare pe bază de vitamina D.
Tulburările de somn
Programul haotic, oboseala mentală și folosirea prelungită a dispozitivelor digitale pot contribui la apariția tulburărilor de somn, fapt ce duce la senzația persistentă de oboseală. Multe persoane alocă prea puține ore pentru somn, în fiecare noapte, organismul neavând, astfel, posibilitatea să își refacă stocurile de energie. Cu toate acestea, se poate întâmpla să resimți oboseala chiar dacă dormi 8 ore pe noapte, așa cum este recomandat. În astfel de situații, calitatea somnului este una scăzută și este cea care se face responsabilă pentru starea de slăbiciune din timpul zilei.
Încearcă să-ți stabilești, pe cât posibil, un program stabil de somn, prin care să oferi organismului suficient timp să se refacă și să se pregătească pentru o nouă zi. Ia cina cu minimum două ore înainte de culcare și evită să consumi cafea sau alte băuturi energizante după ora prânzului. Pentru a avea o calitate a somnului cât mai bună, întrerupe utilizarea dispozitivelor digitale cu o oră înainte să te culci și aerisește bine camera, pentru a beneficia de un aer cât mai curat în timpul somnului.
Oboseala este o problemă cu care se confruntă tot mai multe persoane în ziua de astăzi. Dar, cu puțin efort, putem avea grijă de corpul și de mintea noastră, pentru a reduce cât mai mult efectele acestui simptom. Alimentația echilibrată, programul corect de odihnă și controalele medicale periodice pot avea un efect deosebit asupra nivelului de energie din fiecare zi.
Sursa foto: Shutterstock.com