Autorităţile belgiene şi Institutul Ştiinţific pentru Sănătate Publică avertizează că o pilulă de ecstazy, care a provocat chiar decese, este folosită în Belgia şi ar putea “să migreze” şi în alte ţări. Pilula, frecventă în cluburile belgiene, ornată cu simbolul super eroului Superman, face victime în ţările din Nordul Europei şi se pare că e la originea a patru decese în Marea Britanie, în ultima lună. Într-un comunicat al Institutului Ştiinţific pentru Sănătate Public (ISSP) din Belgia trage un semnal de alarmă asupra acestei pilule ucigaşe. De culoare roz şi gravată cu faimoasa litera S de la Superman, pilula este celebră pentru performanţele sexuale promise. Dar utilizatorii habar n-au că pilula conţine doze letale dintr-o substanţă periculoasă : PMMA – para-methoxymethamphetamina.
Pentru că pilula este eficientă relativ târziu după ce a fost înghiţită, există tentanţia de a lua alte şi alte pilule. Or, din această cauză, după un timp, apar tulburări fizice grave şi chiar decesul. Autorităţile atrag atenţia că, în paralel, cu această pilulă ucigaşă, pe piaţa din Belgia se află încă o pilulă de potenţă. Aceasta din urma conţine MDMA (methylenedioxymethamphetamina), substanţă prezentă în pilule ecstazy obişnuite. Din păcate, este imposibil ca să poţi face distincţia între pilula PMMA, ucigaşă, şi MDMA, se precizează în articolul-avertisment de pe site-ul 20minutes.fr. De reţinut că, potrivit ISSP, aceste pilule au fost semnalate în Olanda în dcembrie 2014 şi chiar această săptămână în Spania, la Madrid.