Să vezi darul din ochiul tău

ÎN MEMORIA LUI VLĂDUŢ
I-am ţinut pumnii, l-am votat, l-am aplaudat, am plâns de fericire, l-am susţinut cu gândul şi am chiuit de bucurie. Acolo, pe scena spaniolă a Fiilor lui Babel, împreună cu el am fost toţi. Am simţit asta! Şi cât de rar se întâmplă să simţi cum mii de oameni răspândiţi în toate colţurile lumii sunt legaţi cu suflet în acelaşi gând, în acelaşi timp! Acesta este miracolul pe care l-a reuşit un român nevoiaş dintr-un sat desfundat din Banat – I-a unit, preţ de două ceasuri, pe români! I-a ţinut cu sufletul la gură şi i-a fericit până la lacrimi. Băiatul de la ţară, modest şi neşcolit, a reuşit să ne farmece şi să ne umple inimile. Dar noi? Noi ce-am făcut? Cu toată intensitatea momentului, în inventarul sentimentelor de miercuri seară, unul mi-a fost lipsă la apel. Mândria de a fi român. Această uriaşă realizare e a lui. A lui, a celor câţiva colegi care au crezut în el şi a televiziunii spaniole. Atât. Da, am fost cu gândul alături de el, dar numai după ce a fost descoperit şi promovat de alţii... Bucuria a fost mare! Dar şi tristeţea... Ce a făcut această ţară, care acum este atât de mândră pentru acest român? Nimic! Până şi încrederea în el, în talentul lui i-a fost insuflată acolo, nu aici. Cu ce-a plecat de-acasă, din România? Cu certitudinea că nu poate fi mai mult decât pălmaş. Cu certitudinea că nu poate cânta decât în baie... La plecarea de acasă se considera "urât şi prost‘‘ – asta a reuşit să sădească în el ţara lui. Iar în Spania, răţuşca cea urâtă s-a transformat în lebădă. Acum am vrea-o înapoi, că e a noastră, dar... "Spania este ţara care m-a promovat, care mi-a dat o şansă şi n-am să-i întorc spatele‘‘, a spus lebăda.


România a fost pentru el mama care-şi abandonează copilul la naştere şi, după ce a văzut ce mândreţe de fecior au crescut părinţii adoptivi, îl vrea înapoi, că e al ei ... Costel Busuioc a demonstrat că suntem incapabili să ne vedem sclipirile chiar şi atunci când le avem în ochi. A fost promovat în două emisiuni tv, s-a scris despre el, dar n-a fost recunoscut. Mai mult decât talentul au atârnat în balanţă lipsurile. Ei, iată că în alte părţi, talentului i se pun la picioare toate mijloacele necesare pentru acoperirea acestor lipsuri. Dar parcă nici măcar destinul nu mai găseşte oportunităţi în România. O dată cu acest cadou pe care l-am primit miercuri noapte – o valoare recunoscută care de-acum va fi "şlefuită‘‘ şi promovată –, am primit în dar şi o palmă care ar trebui să ne trezească, să ne deschidă ochii şi braţele către valorile care ne-au fost dăruite. Căci mai sunt în România... dar nu reuşesc să iasă la lumină. Şi astfel pornesc să caute o rază şi să înflorească în altă parte.
Îţi mulţumim, Costel Busuioc!
Îţi mulţumim, Spania!