Sacalii

IN MEMORIA LUI VLADUT
Epilogul episodului Viroaga a fost transmis pe toate canalele media. Fiecare ziar i-a alocat un spatiu, fiecare post tv a facut o stire din finalul cumplit al micutului.

ÎN MEMORIA LUI VLĂDUŢ
Epilogul episodului Viroaga a fost transmis pe toate canalele media. Fiecare ziar i-a alocat un spaţiu, fiecare post tv a făcut o ştire din finalul cumplit al micuţului.

Pe mine chiar mă interesează opiniile cititorilor, indiferent că acestea sînt semnate sau nu. Aşa că de multe ori mă pornesc a răsfoi presa online în căutare de comentarii – asupra unui anumit subiect, evident. Însă, de multe ori, entuziasmul mi se compresează rapid, producînd un sentiment neplăcut cu trimitere directă în stomac. Acum mă interesa părerea lumii, a concitadinilor şi a conaţionalilor mei vizavi de speţa aceasta – parte din oasele unui copil căutat de mai bine de trei luni a fost găsită la 1.300 de metri de locul dispariţiei. Eram interesată cum reacţionează publicul – e revoltat, înţelege, îl afectează?

Mă aşteptam la întrebări de genul: Cum este posibil să fie găsit atît de aproape? (Bine, s-a produs o dezinformare cu privire la distanţa la care a fost găsit, şi anume variind de la 3 la 10 km). Cum de nu a fost găsit din prima seară cu cîinii de urmă şi aparatele cu termodetecţie? Cum de nu a fost văzut din elicopter ori din avionetă? Mă aşteptam la comentarii la adresa părinţilor... Însă, cum subiectul a fost prezentat relativ la fel în toată media (pentru că acestea au fost informaţiile), şi opiniile scrise s-au asemănat. Problema cititorilor nu a fost copilul – dispariţia lui şi căutarea –, ci... şacalii!
Majoritatea covîrşitoare a comentariilor a fost legată de ziariştii "de doi bani” care au menţionat în materiale ipoteza acestui caz – că micuţul a fost devorat de şacali. "Tîmpiţi ziariştii ăştia, de unde şacali?” şi alte asemenea cu trimitere la elefanţii care l-ar fi putut zdrobi, la crocodili sau la şacalii de ziarişti.

Cam asta înseamnă să nu vezi pădurea din cauza copacilor. Şi astfel am remarcat încă o dată că pentru mulţi este mult mai importantă forma, fondul fiind de obicei aruncat în derizoriu.