"Sinucis" de sistem

Vestea mi-a cazut direct in piept ca o apasare sufocanta: "Tatal Larisei s-a spanzurat!" Am inteles de ce, desi... si am transmis si eu mai departe: "Tatal fetitei din Iasi s-a sinucis..." Un raspuns a venit ca un bolovan: "Pai, era normal, avand in vedere prin ce-a trecut...". Vorbele au tasnit, omul m-a privit si a amutit brusc.

... Deja eram cu gandul departe... nodul din gat si senzatia de frison persistau si au inceput a se impleti cu o teama inexplicabila, nefireasca. Nu-l cunosteam, nu-i cunosc, stiu de patimile lor de la colegi, din presa... fara sa vreau am suprapus acest act peste experienta mea... si m-am cutremurat. Dar m-am oprit. Nu vreau nici macar sa incerc sa-mi imaginez cum sunt acum sotia si fiul lui...

Iata unde se poate ajunge... si asta dovedeste ca ar putea fi si mai rau. Depinde de ce se agata supravietuitorii... Depinde daca-ti mai gasesti un scop, un rost... pe care te-ar putea ajuta sa-l intrezaresti un psiholog..., dar de unde? Desi in programe nationale pompoase se reclama bombastic necesitatea consilierii victimelor, aceasta ramane doar la nivel ideatic. Nu exista si nici nu intereseaza!

Nu prea sunt cuvinte care sa caracterizeze aceasta succesiune de evenimente traite de familia Chelaru de noua luni incoace. Trairile se pot transpune doar plat, prin termeni vagi precum: tragedie, deznadejde, suferinta, disperare... care nu reflecta mare lucru. Un om a ales sa se exprime altfel cand a vazut ca nimeni nu-i intelege limbajul, ca, desi oamenii se arata empatici, nu pot cuprinde sfarseala interminabila in care traia, si si-a pus capat zilelor.

Mecanismul este dureros de simplu: ai pierdut un copil in conditii teribile, nu intelegi cum de s-a putut intamplat asta, de ce, cum de traiesti intr-o astfel de lume, care brusc iti devine insuportabila. Asta ar fi suficient pentru oricine sa cada la pamant, insa mai vin si altele... si nu te-ajuta nimeni! Cei care trebuie sa se ocupe cu impartirea dreptatii iti improasca in suflet numai mizerii, incepand prin a te suspecta si terminand prin a fi deranjati de cautarile tale. De ce cauti "dreptatea"? Nu stiu... speri ca doar aflarea ei te-ar mai putea alina, desi s-ar putea sa fie fals, dar macar nazuiesti catre ceva. Iar cand vezi ca toate chinurile copilului tau sunt uitate sau trecute cu vederea de niste indivizi care afirma sus si tare ca lucreaza pentru cetatean ( oare pentru care?), starea de rau devine din ce in ce mai adanca... De aceea ai nevoie de consiliere... Macar sa ti se spuna ca dreptatea s-ar putea sa fie injusta si ca nu trebuie sa urmaresti razbunarea ca pe-o eliberare, pentru ca nu va fi asa...

Insa nu de putine ori ai surpriza sa primesti o consiliere ciudata care-ti da ghionturi exact cand te afli pe buza prapastiei. (Trecusera cateva zile si umblam buimaca pe strazi, neintelegand cum de e posibil ca restul lumii sa fie vie, sa merga si sa respire viata... cautam disperata alinare... Asa am gasit un calugar care mi-a spus: "Femeie, ce vrei, de ce esti asa imbrobodita? In scurt timp, lumea nu te va mai privi cu mila, ci cu dezgust!"... N-am inteles nimic..., insa am plecat intr-o stare de buimaceala totala. Apoi au urmat ciocnirile cu amabilitatile anchetatorilor...)

Ai parte doar de prietenii care vin, te vad cum te agiti in pragul nebuniei, incearca sa te mangaie, dar nu stiu cum. In schimb te asculta, desi devii o placa stricata repetand intr-una acelasi si acelasi lucru. Cuvintele ti se topesc... Te culci seara cu speranta sa te trezesti inapoi in timp sau sa nu te mai trezesti deloc.

Deja a trecut o saptamana. Peste inca o saptamana, totul va fi uitat. Constantin Chelaru va ramane doar o amintire trista care a ales "sa se duca la fetita lui", de care se va mai pomeni cand si cand. Doar pentru ai lui va ramane o rana deschisa, care, daca nu va fi tratata, se va cangrena... In continuare, nimeni nu va sti cu ce se lupta ei pentru a supravietui... si e o lupta care nu se termina niciodata...

Oare acum au inteles ceva macar cei carora le era adresat mesajul? Oare macar de-acum vor face ceva pentru cei care au ramas in viata, dar in chinuri? Sau ii vor trata in continuare cu imbarbatari de genul: "Da-le telefon lui maica-ta si taica-tu si spune-le ca am gasit-o pe sor-ta moarta!".