"Tare as vrea sa-mi sune telefonul seara"

Am auzit cu intristare pe un tanar foarte bun, specialist in calculatoare: "Trebuie sa ma mai perfectionez in subtilitatile programarii si pe urma emigrez".

Am auzit cu intristare pe un tanar foarte bun, specialist in calculatoare: "Trebuie sa ma mai perfectionez in subtilitatile programarii si pe urma emigrez". L-am intrebat de ce nu lasa macar o portita de intoarcere in tara. De ce schimba continente cand are un post bun, e sic imbracat, apreciat de cei din jur? Mi-a raspuns cu vorbe de material plastic fara pic de molecula sufleteasca in el: "Plec definitiv, fiindca am in strainatate, in America, prieteni care castiga mult mai bine, care o duc bine". Am incercat sa-i spun ca acest mai bine are atatea fatete si trebuie cantarit cu toate profunzimile lui, pentru ca mai bine nu inseamna numai portofelul burdusit cu dolari. Ca e greu sa nu mai simti sub talpi pamant romanesc, ca e greu sa tanjesti toata viata la vorbe romanesti in jurul tau, ca e dureros ca atunci cand vin in turneu Maria Dragomiroiu si Tudor Gheorghe sa plangi si iar sa plangi la auzul cantecelor romanesti. Este de inteles pana la un anumit punct visul de a detine un cont grasan, dar nu trebuie neglijat un adevar: inima n-are doar forma de portofel, si pe urma, cand iei o astfel de decizie si te rupi de acel inegalabil si de neinlocuit "acasa", trebuie sa stii ca te-ai intovarasit cu aleanul, cu dorul care ustura nemilos la suflet.

I-am povestit tanarului o intamplare relatata candva de doi ingineri aflati in delegatie in Elvetia inainte de 1989. Mergeau pe un bulevard al capitalei elvetiene si au sesizat ca au o umbra dupa ei, ca ii urmareste un barbat. S-au temut ca au o "coada" pusa de Securitate. Asa ca l-au intrebat in englezeste pe urmaritor, ce doreste de la ei. Surprinzator, barbatul elegant si cu parul alb le-a spus in grai romanesc: nu imprastiati vraja, mergeam la doi pasi in urma dumneavoastra ca sa va aud vorbind romaneste. Am plecat de mult din tara, m-am realizat in strainatate si sunt profesor la Conservatorul de aici. Dimineata la facultate trebuie sa-mi inchid usa, pentru ca mereu bate la usa mea cate o ruda a unui student rugandu-ma sa fiu mai ingaduitor la examen si sa-i dau o nota mai mare. Dar dupa-amiaza si mai ales seara mai nimeni nu ma cauta la birou.

Mi-as dori in casa mea sa sune telefonul. Dar toti cei care ma asalteaza cu proptele dimineata nu mi-au dat niciodata un telefon de Anul Nou sa ma felicite si nici un elvetian nu m-a chemat sa stau langa bradul de Craciun din familia lor. Si acestor tineri grabiti in a-si lua talpasita de acasa le-as mai sugera sa-si gandeasca viitorul stand o vreme in Occidentul bogat, ca apoi sa se reintoarca acasa si sa se intrebe de ce marele Coanda, parintele aviatiei moderne plin de glorie si onoruri, s-a retras in Bucuresti spre apusul vietii, preferand inaltarea la ceruri cu sufletul de aici de pe pamantul natal. Si-apoi tuturor acestora, doritori de duca, le mai sugerez sa caute explicatia faptului ca Hagi, Giga Popescu si celelalte mari vedete ale fotbalului romanesc au revenit toti acasa. Ei, rasfatatii peste poate in Occident, plini de bani, asaltati de admiratori, serviti in toate cele de oficialitatile flatate ca pot fi folositoare unor mari vedete, tocmai aceste vedete care o puteau duce splendid in strainatate s-au intors acasa. Oare de ce? Si acesti amatori sa ia in talpi kilometrii planetei gonind in departari la capat de geografie doar ca banii sa umple portofelul. Trebuie sa mai gandeasca si la acea nuanta adesea decisiva in viata, trebuie sa reintorci ceva din ce ai primit, caci altfel nu se asaza trainic balanta destinului. Te-a instruit si te-a facut specialist Romania saraca, chiar nu trebuie sa-i dai inapoi nimic?