x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Starea de sanatate De ce fumătorii riscă să chelească mai repede

De ce fumătorii riscă să chelească mai repede

21 Aug 2015   •   21:35
De ce fumătorii riscă să chelească mai repede

De mai multă vreme se știa că fumatul are un efect negativ asupra circulației sanguine, însă până acum nimeni nu s-a gândit că acest lucru are un impact deosebit de grav și asupra podoabei capilare.

Fumatul accelerează căderea părului atât la persoanele care suferă de alopecie ereditară, cât şi la cele care se confruntă cu acest fenomen doar din când în când, relevă un studiu elaborat de compania spaniolă Svenson, specializată în tratamente medicale şi cosmetice pentru sănătatea podoabei capilare, scrie vineri Europa Press.

'Majoritatea oamenilor nu-şi dau seama că, pe lângă multe alte consecinţe, tabagismul dăunează microcirculaţiei din foliculii de păr din pielea capului, împiedicând hrănirea adecvată şi afectând astfel formarea unor noi fire de păr', a explicat Velasco de Aliaga, directorul pe probleme medicale al firmei menţionate.

'Pe de altă parte, unele substanţe nocive din tutun perturbă mecanismele implicate în secreţia de estrogeni, favorizând în acest fel pierderea părului şi, totodată, îmbătrânirea prematură a pielii, inclusiv a celei de pe cap', a mai adăugat expertul.

Studiul, realizat pe un eşantion de 2.002 de persoane, a arătat că 38 % din oameni suferă în prezent de alopecie şi că 25 % dintre tinerii cu vârste între 18 şi 25 de ani sunt afectaţi de o formă de cădere a părului.

Specialiştii au atras atenţia că fumatul este unul dintre factorii care pot accelera cel mai mult pierderea părului de pe cap şi au subliniat în mod deosebit faptul că, mai ales la tineri, consumul de tutun poate chiar provoca începerea căderii părului.

Pentru cei care nu pot sau nu vor să renunţe la ţigări, dar ţin să nu chelească, se recomandă o alimentaţie bogată în vitamina C şi curăţarea şi îngrijirea atentă a părului.

×