La Editura Academiei Romane a aparut volumul Otorinolaringologie si chirurgie cervico-faciala, coordonat de profesorul doctor Codrut Sarafoleanu, sub redactia prof. dr. Irinel Popescu si a prof. dr. Constantin Ciuce. Dupa 40 de ani, un volum consacrat acestui domeniu important al medicinei este inclus in seria Tratatelor de Chirurgie.
In legatura cu aceasta vasta opera, profesorul doctor Irinel Popescu, presedintele Academiei de Stiinte Medicale, a precizat: "Am incercat sa ne onoram promisiunea de a edita o noua editie la un interval considerat rezonbil pe plan international intre doua editii, respectiv de aproximativ cinci ani. Aceasta perioada se scurteaza, din cauza ritmului in care se acumuleaza cunostintele. Se pune intrebarea ce aduce nou aceasta editie? Un tratat este o sinteza a ceea ce s-a acumulat pe plant intern si international. El aduce absolut tot ceea ce s-a realizat nou, pentru ca dintr-un tratat nu trebuie sa lipseasca absolut nimic. Unele lucruri reflecta experienta directa a autorilor. Nu sunt carti scrise din alte carti. Sunt carti scrise de autori care au experienta directa in domeniu. Tratatul contine foarte multe noutati, dar nici una nu e absoluta. El asambleaza aceste noutati. Despre participarea centrului universitar de la Cluj spun ca este aproape o obligatie, deoarece forta stiintifica a acestui centru este cel putin comparabila cu cea a Bucurestiului. Este o colaborare care continua, suntem abia la primul volum, mai avem multe de editat si in primul rand cele de chirurgie generala. De la editie la editie incercam sa aducem noutatile in prim plan, adresandu-ne medicilor rezidenti, tinerilor specialisti, celor care au nevoie sa fie la zi, sa le asimileze in perspectiva unor examene. Tratatul are astfel si o conotatie didactica'.
Acest tratat este rodul unei stranse colaborari intre centrele universitare de la Bucuresti si Cluj. In acest sens, prof. dr Constantin Ciuce de la Centrul universitar Cluj, a declarat: "Este un semn de normalitate colaborarea dintre cele doua scoli de medicina de la Bucuresti si de la Cluj. Impreuna cu profesorul Irinel Popescu am dirijat coordoanarea acestui volum prin includerea unei noi specialitati dam un surplus de valoare acestui tratat national. Este o etapa si probabil peste 4- 5 ani va fi revazut pe baza acestei experiente. Importatnata este aceast comunicare care ne ajuta pe toti sa venim in spriijinul bolnavului. Este de datoria noastra sa intoarcem spre cei tineri ceea ce noi am acumulat prin aceste lucrari'.
Tratatul de chirurgie are o traditie in Romania, inceputa cu profesorii Hortolomei si Turai, continuata de cea a profesorilor Burghele, Proca, Angelescu si de precedenta editie, coordonata de profesorul Irinel Popescu. "Formatul tratatului, maniera de alcatuire chiar si scopurile, sigur, de-a lungul timpului au cunoscut nuante, modernizari. Astfel, de la editii foarte fixe care isi propuneau sa sintetizeze chirurgia pe o lunga perioada s-a ajuns la un format oarecum mai flexibil, in sensul ca ordinea volumelor pana la urma reflecta timpul in care sunt alcatuite de autor si astfel refecta si rapiditatea in care au fost produse schimbari intr-un domeniu. In unele domenii in care schimbarile au fost mai rapide volumele se succed poate cu o repeziciune mai mare, in altele poate ca intervalul dintre editii poate fi mai lung', subliniaza profesorul Irinel Popescu.
Acest volum era extrem de necesar, precedentele editii aparand in 1965, reeditata in 1982. "Ma bucur ca am fost inclusi pe lista specialitatilor medicale acolo unde ne era locul, mai ales dupa dezvoltarea tehnica si progresele ORL-ului modern din toata lumea. ORL-ul romanesc se apropie prin performante, prin ceea ce fac colegii mei din toate centrele universitare care au participat la elaborarea acestui tratat de valoarea ORL-ului mondial. Gradul de tehnicitate si de dificultate a interventiilor chirurgicale este deosebit. Vorbim despre o zona extrem de bine vascularizata, cu vecinatati extrem de importante, cum sunt baza creierului, vasele mari de sange si alte repere nervoase foarte importante', subliniaza prof. dr. Cordut Sarafoleanu.
Structura tratatului a fost gandita sa acopere toata patologia infectioasa, inflamatorie, tumorala ORL, dar sa abordeze si domeniile care s-au dezvoltat in ultimii ani cum ar fi chirurgia de granita, chirurgia sindroamelor obstructive, patologia vasculara ORL si reabilitarea functionala a pacientului cu surditati. La elaborarea acestui volum au colaborat 28 de autori ce reprezinta toate centrele universitare din tara. "Rolul meu a fost de-al pune pe fiecare acolo unde exceleaza in patologia ORL, care in toata lumea s-a impartit practic in subspecialitati, in competente', spune prof. Cordut Sarafoleanu.