x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Terapii complementare Care sunt cele mai bune poziții de somn

Care sunt cele mai bune poziții de somn

26 Apr 2017   •   12:00
 Care sunt cele mai bune poziții de somn

Te doare capul sau spatele? Specialiștii spun să poziția în care dormi are un rol vital în amelionarea sau în agravarea neplăcerilor. De aceea, în funcție de disconfortul cu care te confrunți, îți spunem cum să-ți faci viața mai ușoară, scrie ziarulring.ro.

Durere de umăr

Potrivit Women’s Health Magazine, durerea de umăr se ameliorează dacă dormi pe o parte, pe umărul care nu te doare, cu genunchii îndoiți.

Durere de spate

Petreci multe ori stând la birou, în mijloacele de transport în comun sau ții pe umăr multă vreme geanta? Acestea sunt unele dintre motivele care pot duce la dureri de spate. Dacă te confrunți cu astfel de neplăceri, dormi întinsă pe spate, punând o pernă sub genunchi și un prososp rulat sub curbura spatelui.

×