x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Terapii complementare Ceaiul alb, tonic cardiac

Ceaiul alb, tonic cardiac

de Gina Matei    |    11 Aug 2009   •   00:00
Ceaiul alb, tonic cardiac
Sursa foto: /stockxpertcom

Memoria vă joacă feste? Îi puteţi veni în ajutor cu un stimulent natural: ceaiul alb. Obţinut din mugurii sau frunzele tinere ale plantei Camelia Sinenis, acesta este tipul de ceai la care frunzele sunt procesate cel mai puţin, astfel că gustul aduce foarte mult cu cel al frunzelor crude.



Cantitatea mare de antioxidanţi conferă ceaiului alb efect antimicrobian, acesta distrugând în câteva minute un număr foarte mare de virusuri şi bacterii. Substanţele active întăresc sistem imunitar şi ameliorează simptomele răcelii şi ale gripei.

Protejează dantura
Cristina Bălănescu, medic primar medicină generală, cu competenţă în terapii complementare de la Centrul de Sănătate Clar Med, recomandă consumul moderat de ceai alb şi pentru efectul său energizant.

Însă cel mai notabil efect al acestei băuturi sănătoase este capacitatea de a preveni apariţia celulelor canceroase. "Acesta conţine o clasă de antioxidanţi care inhibă creşterea celulelor tumorale şi previne apariţia unora noi. Prin urmare, este eficient în lupta împotriva cancerului de colon, de prostată sau de stomac", precizează specialistul nostru.

Ceaiul alb este un adevărat tonic cardiac. Cu toate acestea, medicul Cristina Bălănescu atrage atenţia că acesta este contraindicat hipertensivilor. Extractul de ceai alb conţine o cantitate mică de fluor şi alte substanţe nutritive care menţin sănătatea danturii. În cazul în care este consumată cu regularitate, infuzia distruge bacteriile care cauzează placa bacteriană, cariile şi halena (respiraţia urât mirositoare).

Ceaiul alb protejează şi înfrumuseţează pielea. Folosit sub formă de cataplasme, acest ceai se dovedeşte eficient pentru combaterea celulitei.

Chiar dacă are atâtea beneficii, ceaiul alb trebuie consumat în cantităţi moderate. În exces, ceaiul alb  poate determina inflamarea mucoasei gastrice. Persoanele care au lipsă de fier sunt sfătuite să bea acest ceai în cantităţi mici.

×