Cunoscuta bioenergoterapeută Lidia Fecioru a dezvăluit la antena3.ro o metodă simplă și eficientă pentru tratarea gușei și a altor afecțiuni.
"Este perioada foarte bună când se pot face foarte multe din nucile verzi. Miezul încă nu este format în interior, chiar dacă ele sunt mărişoare.
Există o tinctură de nucă și unguent pe care îl putem face singuri acasă pentru că e foarte ușor.
Se pun 30 g de nucă tăiată mărunt sau dată prin mașina de tocat sau 30 de grame de frunze de nucă.
Se dau pe mașina de tocat, le amestecăm cu un pahar de ulei și le punem într-un borcan, pentru 10 zile, undeva la întuneric.
În fiecare zi trebuie să-l agităm puțin, după care, peste 10 zile, punem toată masa la bain-marie şi lăsăm să fiarbă acolo chiar și trei ore.
Spre sfârșit, se adaugă 15 grame de ceară galbenă și amestecăm foarte bine.
Apoi închidem focul, lăsăm să se răcorească puțin, strecurăm nuca și lăsăm doar uleiul cu ceara la un loc, punem într-o borcan de sticlă sau de ceramică, nu plastic.
Se folosește pentru mastoze (afecţiuni) la sâni, pentru îmbolnăvirile de ciuperci și eczeme la picioare, la unghii la mâini și la picioare, pentru tratarea reumatismului, pentru nodulii tiroidieni, pentru gușă tiroidiană.
Trebuie doar să ungem, nu frecăm, nu apăsăm, nu masăm. Doar dăm peste nodulii de la sâni, de la gât.
Se găseşte şi în plafar, gata făcută, dacă nu putem să o facem noi", a spus bioenergoterapeutul Lidia Fecioru, sâmbătă, la emisiunea Adevăruri ascunse, de la antena3.ro.
Recomandările Lidiei Fecioru oferă o abordare naturală și ușor de aplicat pentru tratarea gușei și a altor afecțiuni dermatologice. Este important să consultăm și să obținem sfaturi de specialitate înainte de a începe orice tratament pentru a ne asigura că este potrivit pentru nevoile individuale.
unguent gusa