Ozonoterapia exploatează proprietăţile oxigenului şi ale ozonului. Se recomandă în principal în cazul problemelor articulare, reumatisme, stres şi oboseală cronică, dar şi pentru energizarea organismului.
FĂRĂ EFECTE NEGATIVE
Cristina Bălănescu, medic primar medicină generală, cu competenţă în terapii complementare de la Centrul Medical Clar Med, precizează că nu au fost depistate efecte negative ale acestei terapii. În schimb, multiplele beneficii ale terapiei o recomandă în tratarea mai multor afecţiuni medicale.
Proprietăţile ozonoterapiei:
● reduce considerabil durerea
● diminuează inflamaţia
● accelerează eliminarea toxinelor
● ajută la combaterea infecţiilor virale şi bacteriene
● stimulează sistemul imunitar
● activează circulaţia
ÎN COSMETICĂ
Credeţi că aţi apelat chiar la toate metodele pentru a scăpa de nesuferitele riduri? "Ozonoterapia ca metodă de combatere a ridurilor e prea puţin cunoscută, cu toate acestea este foarte eficientă", precizează specialistul nostru. În acest scop, se practică injectarea subcutanată a unor cantităţi mici de amestec gazos oxigen-ozon.
Băile de ozon se dovedesc eficiente pentru reducerea aspectului de coajă de portocală a pielii. Oxigenul provoacă transpiraţia la rece, cu efecte rapide de eliminare a celulitei, a retenţiei de apă, reducerea depozitelor de grăsime, întărirea tonusului muscular, tratarea problemelor articulare şi a eczemelor.
AUTOHEMOTERAPIA
Ozonarea este o terapie relativ nouă la noi, însă în străinătate este cunoscută şi folosită cu succes de peste 20 de ani.
Doctor Cristina Bălănescu ne dezvăluie şi care sunt metodele prin care puteţi beneficia de terapia cu ozon. De la germani am preluat autohemoterapia. Această metodă necesită îndepărtarea unei mici cantităţi de sânge din corp, după care acest sânge se amestecă cu ozon şi apoi este reintrodus în corp.
Pentru a vă bucura pe deplin de beneficiile acestei metode, este nevoie de minimum patru şedinţe de acest tip. La fel de utilizate sunt şi injecţiile subcutanate şi intramusculare.
Specialistul nostru recomandă băile cu ozon în cosmetică. Astfel, corpul se introduce într-un costum etanş în care se insuflă apoi amestec de oxigen-ozon.