x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Terapii complementare Poftiţi la Târgul BIO de la Muzeul Satului

Poftiţi la Târgul BIO de la Muzeul Satului

de Florina Zainescu    |    03 Oct 2009   •   00:00
Poftiţi la Târgul BIO de la Muzeul Satului
Sursa foto: Dan Marinescu/JURNALUL NAŢIONAL

Legume proaspete de sezon la preţuri de criză, brânzeturi, miere, cereale, dulceţuri, conserve, ceaiuri, sucuri, dulciuri, felurite cosmetice şi detergenţi prietenoşi cu pielea şi cu mediul. Târgul BIO de la Muzeul Naţional al Satului "Dimitrie Gusti" şi-a deschis ieri porţile.



Claudiu Husti a venit la târg cu legume ecologice şi conserve preparate din legume tocmai din Maramureş. "Am o fermă mixtă, cu vaci, culturi pentru furaje şi legume. Fac agricultură ecologică de prin 2006, iar certificările le-am obţinut în 2007 şi 2008", spune el. Apoi se întoarce spre câţiva muşterii care dădeau roată dulceţurilor de prune, zacuscăi şi tocanei de legume pe care le avea pe "tarabă". Alături, frumos aliniate stau tot felul de legume uscate - castraveţi, vinete, roşii, ardei, amestecuri. "Vegeta" ecologică, glumeşte Husti. Are şi prospături: ardei, gogoşari, vinete. "Cinci lei kilogramul de gogoşari eco, cât e şi cel convenţional la piaţă." Roşii, ardei, gogoşari, vinete, dovlecei, fasole păstăi, varză şi plante aromatice eco, proaspăt culese din câmpurile de la Dor Mărunt, au adus la târg şi Ecolife Bio. "Avem preţuri mici, de criză", spun reprezentanţii firmei. Alături, Asociaţia Valea Asăului te îmbie cu tot felul de brânzeturi fără conservanţi şi alte chimicale.

De la târg nu lipsesc nici produsele din carne. Maramureşeanul Ioan Tătăran prepară, după reţete tradiţionale, pastramă de vită, cârnaţi de vită, cârnaţi de porc şi slănină certificate eco. Este şi miere - polifloră, de salcâm, de tei, de mană, cu propolis, cu cătină, cu nuci, adusă de la Alba, Maramureş, Prahova sau Harghita. Nu lipsesc ceaiurile sau produsele de panificaţie, iar magazinul Leacul îmbie cu o selecţie de alimente, dulciuri şi sucuri.

PIELEA FINĂ CU ECO SE ŢINE
Din ofertă nu lipsesc produsele de îngrijire bio. Natural Paris a venit cu o gamă completă de make-up, dar şi cu o mulţime de produse de îngrijire corporală pe bază de uleiuri esenţiale organice. Olivo Organic propune cosmetice pe bază de ulei de măsline, produse de îngrijire pentru bebeluşi, dar şi pentru domni. Este prezent şi magazinul online Bio Shop care, pe lângă o diversitate de cosmeticale, vă propune să încercaţi puterea detergenţilor eco, prietenoşi cu mediul.

V-am stârnit curiozitatea? Poftiţi la cumpărături bio! Târgul este deschis şi astăzi, şi duminică între orele 10:00 şi 18:00. Evenimentul este organizat de Jurnalul Naţional, Muzeul Naţional al Satului "Dimitrie Gusti" şi Asociaţia Operatorilor din Agricultura Ecologică "Bio România". Taxa de vizitare a Muzeului Satului este de şase lei pentru adulţi, de trei lei pentru pensionari şi posesori de carduri Euro 26 şi de 1,5 lei pentru elevi şi studenţi.  

1.000 de zile de ecologie
Asociaţia Bio-România, în parteneriat cu ANPC, a lansat ieri la Târgul BIO Proiectul Ecologic Românesc pentru potejarea naturii. "Statul este cel mai mare consumator al unei ţări şi el trebuie să devină un model în societate, prietenos cu mediul", a declarat Marian Cioceanu, preşedintele Asociaţiei Bio-România. Ce ar trebui să facă statul?! "Achiziţii verzi" - hârtie reciclată, echipamente eficiente energetic, maşini mai puţin poluante - sau să introducă mâncare eco în spitale, şcoli, unităţi militare. Pe parcursul celor 1.000 de zile dedicate proiectului vor avea loc diverse campanii de informare şi educare, programe şi concursuri pe teme de ecologizare, întocmirea de clasamente ale consumului de utilităţi în toate instituţiile publice ale statului.

×
Subiecte în articol: bio târgul bio