x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Terapii complementare Vă cade părul? Iată ce leacuri recomandă farm. dr. Ovidiu Bojor

Vă cade părul? Iată ce leacuri recomandă farm. dr. Ovidiu Bojor

15 Aug 2019   •   21:51
Vă cade părul? Iată ce leacuri recomandă farm. dr. Ovidiu Bojor

Pentru foarte mulţi dintre noi căderea părului reprezintă doar o problemă estetică. În schimb, specialiştii sunt de părere că acest “inconvenient” trebuie privit ca o problemă de sănătate. La nivel mondial, doi bărbaţi din trei suferă de o pierderea excesivă a părului. Numai în SUA, 40 de milioane de bărbaţi şi 20 de milioane de femei sunt afectaţi de pierderea părului, cauzată de factori genetici, de diverse afecţiuni, vârsta înaintată etc.

Firul de păr creşte datorită activităţii rădăcinii, aflată la 3-4 mm în profunzimea pielii.

Alopecia, căderea părului, reprezintă rărirea localizată sau difuză a părului. Alopecia poate surveni în zone în care pielea apare atrofică şi netedă sau necicatriceală. Alopecia de tip masculin este cea mai frecventă alopecie difuză. Aceasta începe să se manifeste, de obicei, în a doua decadă a vieţii, fiind prezentă la 80% din bărbaţi, trecuţi de 70 de ani.

De ce vă cade părul

Principalele cauze ale căderii părului sunt:

  • alimentaţia – o dietă dezechilibrată, slabă în vitamine şi minerale are un efect negativ asupra aspectului părului;
  • stresul – în momentul în care corpul nostru este supus stresului, primele care se “resimt” sunt pielea şi părul. Deoarece între momentul în care corpul este stresat şi căderea părului există o perioadă mai lungă de timp, multe persoane nu realizează acest lucru;
  • modificările hormonale – unii specialişti afirmă că o parte din contraceptivele “antice”, un chiuretaj sau instalarea unei sarcini sunt motive importante în declanşarea căderii părului;
  • dietele de slăbire – dacă acestea sunt frecvente şi se încheie cu o pierdere mare în greutate. Pe de altă parte, infecţiile, traumatismele sau şocurile psihice ne lasă şi ele fără păr în cap. Din nefericire, deseori, procesul este ireversibil şi podoaba capilară nu ne mai creşte niciodată”, a declarat farm.dr. Ovidiu Bojor.

Extractele din plante, un real ajutor împotriva căderii părului

În vederea prevenirii alopeciei, pe lângă preparatele naturale şi perierea de 3-4 ori pe zi a părului, există o serie de extracte naturale ce ne pot ajuta. “Extractele din plante au rolul de tonificare a rădacinii firului de păr şi de activare a circulaţiei periferice în zona respectivă.

Sunt contraindicate unele şampoane care, deşi plăcut parfumate, conţin detergenţi total degresanţi ai sebuumului natural care, în mod normal, menţine troficitatea şi rezistenţa firului de păr. Recomand decoctul din rădăcină de...........................

Citește mai departe AICI 

×