Copilul care nu ştie că există

Radu are 7 ani şi jumătate. Neurologic însă, are un an, iar motor, 6 luni.
Vestea că va avea un copil, după două sarcini pierdute, a venit pentru femeie ca o mană cerească. Ca pe o bucurie ce nu poate fi măsurată în cuvinte. Pe la 4 luni, a avut o hemoragie. Medicii din Oneşti, oraşul în care Liliana Munteanu locuieşte, i-au dat tratament pentru susţinerea sarcinii. Au fost momente în care i s-a spus că e posibil să nască pe la 7 luni, din cauza contracţiilor pe care le simţea. În realitate, o infecţie urinară i-a dat simptomele unei naşteri premature. Femeia a ajuns cu bine până în luna a noua. Îl simţea pe băieţelul ei mişcând, ”aveam o comunicare extraordinară cu el”, spune femeia cu voce blândă. S-a întâmplat însă, ca din cauza neglijenţei medicului care a avut-o sub observaţie, ca bucuria venirii pe lume a fiului ei să se transforme într-un coşmar. ”Doctorul mi-a spus că o să nasc între 1-15 mai. Pe 11 m-am internat. Când a venit să mă consulte, ginecologul mi-a spus că o să nasc abia luna viitoare, că atunci ar fi termenul şi mi-a făcut o injecţie pentru menţinerea sarcinii. Pe 12 mai, la 20:00 mi s-au rupt membranele, dilataţia însă era foarte mică. Am fost trimisă în salonul de naşteri, doctorul şi-a închis telefonul şi a plecat acasă, iar eu am rămas doar cu o asistentă şi cu o moaşă. Nici un doctor nu a venit la mine, nici măcar cel care era de gardă”, îşi aminteşte cu durere femeia. În două ore a pierdut lichidul amniotic, iar copilul tot nu ieşea. A cerut biata mamă să i se facă cezariază. Degeaba. Nu avea cine. Orele se scurgeau greu pentru femeia aflată în sala de naştere. Se făcuse ora 2:00 dimineaţa şi viitoarea mamă a simţit că fiul ei nu mai mişca de ceva timp. Nimeni nu a luat-o în seamă. Abia pe la 4:00 dimineata, asistenta a intervenit. A ieşit doar capul copilului şi aşa a rămas. Nici mama, nici copilul nu mai aveau putere să împingă. Cu ultimele forţe, după mai bine de o oră de chin, copilul s-a născut. Cu faţa în sus, cu cordonul ombilical înfăşurat în jurul gâtului. Fără să ţipe. ”Am simţit de atunci că ceva e în neregulă, deşi medicii mi-au zis că totul este bine şi i-au dat 9 la scorul Apgar. El însă nu putea să sugă, nu avea putere, nu lua în greutate şi abia după câteva zile l-au băgat pe completare. Dar ştiţi cum? Asistenta lua biberonul din gura unui bebeluş şi îl băga în gura lui Radu al meu. M-am revoltat. Dacă lua vreo boală?”.
(IT:)50 de crize pe zi

Liliana Munteanu vorbeşte repede. Gândurile i se învălmăşesc unele peste altele. De 7 ani şi jumătate de când l-a adus pe lume pe fiul ei, Radu Gabriel, multe i-a fost dat să vadă şi să trăiască. În spital s-a îmbolnăvit de pneumonie. Medicii l-au tratat cu antibiotice pentru un soi de laringită, ziceai ei. Ajuns acasă, copilul nu îşi putea ţine capul pe spate, ci numai într-o parte. Avea numai o lună şi două săptămâni, când primele crize au început. Se înnegrea tot, înţepenea pur si simplu, de parcă respiraţia i se oprea. Când a ajuns cu el la spital, doctorii i-au spus că nu e nimic grav, că a aspirat mâncarea şi s-a înnecat. Sufletul mamei însă nu îşi găsea liniştea. Femeia îşi cunoştea copilul şi simţea că alta e cauza. Nu a trecut mult şi Radu a început să aibă încă o criză, şi încă una, şi încă una. Într-o zi, şi 50-60 de crize. Femeia a ajuns cu el la Iaşi, la Terapie Intensivă. Acolo medicii aveau să-i descopere parcă toate bolile pământului: retard sever psihic şi de limbaj cu elemente autiste grefate, encefalopatie epileptică, retard sever neuro-motor, ESI cu terapareză flasco-spastică, conjunctivită, anemie carenţială. Iar crizele de epilepsie nu încetau sub nici o formă. Copilul era hrănit prin gavaz. ”Radu avea 3 luni. Eram disperată. Ajunsesem acasă cu el şi în urma tratamentului, nici o îmbunătăţire. Medicul din Iaşi era în concediu în străinătate. Nu ştiam încotro să o apuc. Am reuşit, cu greu, să obţin o programare la spitalul din Târgu-Mureş. De-abia atunci crizelor pe care copilul le făcea li s-a pus un nume: epilespie. Cauza: traumă suferită la naştere. Au început să curgă alte diagnostice, unele corecte, alte nu. Tot în spital i-a fost dat mamei să audă că fiul ei nu ar avea creier. Abia la clinica din Italia, unde au reuşit să ajungă abia când Radu a împlit doi ani, medicii străini i-au spus că cel mic are o malformaţie a creierului, care poate fi operată. Crizele de epilepsie erau la fel de dese şi cel mai rău, se încheiau de fiecare dată cu stop cardio-respirator. Pentru a elimina jumătatea de creier atrofiată, mama ar fi trebuit să strângă 100.000 de euro. ”Ne era imposibil. Doar pentru a supravieţui şi pentru a merge cu el la mai toate clinicile unde se face recuperare şi întreţinere, ne-am vândut apartamentul, Dacia, am amanetat tot ce aveam prin casă. În spitale trebuie să plătim tot. Până şi glucoza din perfuzii. Nu mai spun de mâncare, pampers, transport, toate ne costă enorm. Dacă vreţi să mă credeţi, acum nu am o bucată de carne în frigider ca să pot să gătesc ceva”, spune mama şi vocea îi tremură sub greutatea lacrimilor rostogolite pe obraz.

Pareză pe partea dreaptă
Acum, crizele s-au mai rărit. Până-n 10 pe zi. Răducu are 7 ani şi jumătate. Nu vorbeşte, nu merge, nu mestecă şi cântăreşte 14,5 kilograme. Neurologic are vârsta de 1 an, iar motor, 6 luni. Partea dreaptă a corpului este afectată de o pareză. Tot ce reuşeşte să facă este să stea în fund şi să prindă jucăriile cu mâna stângă. Mama îl poartă mereu pe la centrele de recuperare. Ani buni, familia i-a întins mereu câte o mână de ajutor. Vremurile grele, însă se simt din ce în ce mai puternic. Disperarea, oboseala, lipsa de speranţă fac ca tot chinul prin care trece familia Munteanu să fie şi mai greu de îndurat. Mama nu renunţă. Continuă să-l poarte pe Raducu în braţe prin spitale, pe la recuperari, cu credinţa că ”Dumnezeu a înviat morţii”. Este prima dată când apelează la cei din jurul ei. La oameni ale caror chipuri nu le cunoaşte. Oameni cu care nu a schimbat nici o vorbă. Dar care acum îi ştiu povestea tristă şi pe care îi roagă să le fie alături.

Bolile îl ţin prizonier
Pentru cei care vor să îl ajute pe Radu să poată ajunge să facă recuperare medicală, la BRDE-GSG, sucursala Oneşti, pe numele mamei, Munteanu Liliana, s-a deschis următorul cont în lei: R085BRDE040SV02805160400
Pentru mai multe detalii, familia Munteanu poate fi contactată la numărul de telefon: 0753.903.239