x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Trup, minte, suflet Energie din zahăr rafinat

Energie din zahăr rafinat

de Cristina Andreea Calin    |    24 Noi 2009   •   00:00
Energie din zahăr rafinat
Sursa foto: Jurnalul foto/

Sportivii sunt publicul-ţintă al băuturii energizante "Duracell energy drink", însă conţinutul mare de zaharuri reprezintă o sursă de stres pentru organismul acestora.

"Duracell energy drink" este, după cum scrie pe etichetă, un supliment alimentar recomandat celor care fac efort. Din punct de vedere nutriţional, produsul este dezechilibrat, având un exces de glucide cu index glicemic ridicat şi absorbţie rapidă, ne atrage atenţia profesorul doctor Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetări Alimentare. Din această cauză, pancreasul endocrin este supus unui stres inutil, fiind nevoit să secrete o cantitate mare de insulină într-o perioadă scurtă de timp.

În compoziţia produsului analizat intră şi trei aditivi alimentari cu efecte adverse asupra consumatorilor. Caramelul sulfit de amoniu este incriminat în declanşarea sindromului de hiperactivitate şi deficienţă de concentrare (ADHD). De asemenea, poate provoca eczeme, alergii, crize de astm.

Un alt aditiv alimentar periculos este benzoatul de sodiu, E211. Acesta este vinovat, conform studiilor realizate în 2008, pentru modificări la nivelul ADN-ului, ceea ce se traduce, în cazul unui consum frecvent, în apariţia cancerului.

Recomandările făcute de producător sunt corecte, numai că sportivii care consumă un astfel de produs pot avea probleme cu pancreasul. Specialistul nostru adaugă faptul că "Duracell energy drink" nu este indicat suferinzilor de maladii hepatice, renale, cardiovascularilor, astmaticilor, alergicilor, supraponderalilor şi obezilor, celor cu ADHD, bolnavilor de cancer, celor cu boli dermatologice.

Eticheta
Fiind un supliment alimentar, băutura nealcoolică se recomandă sportivilor sau persoanelor care depun eforturi fizice mărite. Conţine apă potabilă, zahăr, sirop de gluciză, acid citric E330, taurină, 4.000 mg/l, substanţe aromatizante naturale şi identice cu cele naturale, cafeină 320 mg/l, vitamine B2, B6, B12, acid pantotenic, colorant E150d - caramel sulfit de amoniu, conservanţi benzoat de sodiu E211, sorbat de potasiu E202. Gaz carbogazos C02.

Nu înlocuieşte alimentaţia variată.
Este un produs cu un conţinut mare de cafeină (320 mg/l). Nu este indicat diabeticilor, copiilor, tineretului, femeilor însărcinate şi celor care alăptează, persoanelor sensibile la cofeină. Doza maximă recomandată de consumat pe zi este de două cutii. A nu se consuma mai mult decât cantitatea recomandată! A nu se amesteca cu băuturi alcoolice! Valoare energetică 217 kJ/51 kcal/100 ml, 11 g carbohidraţi, 0 g grăsimi.

×
Subiecte în articol: bun de consum