x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Trup, minte, suflet Grăsimi periculoase

Grăsimi periculoase

de Cristina Andreea Calin    |    16 Aug 2007   •   00:00
Grăsimi periculoase

CE BEM, CE MĂNCĂM Â
Grăsimile hidrogenate din acest produs sunt foarte periculoase pentru consumatori, in special pentru copii. De aceea, părinţii ar trebui să evite să işi hrănească micuţii cu aceşti biscuiţi.



CE BEM, CE MĂNCĂM Â
Grăsimile hidrogenate din acest produs sunt foarte periculoase pentru consumatori, in special pentru copii. De aceea, părinţii ar trebui să evite să işi hrănească micuţii cu aceşti biscuiţi.


Biscuiţii cu vitamine şi minerale Rostar au ca ingrediente inscrise pe etichetă: "făină grău, zahăr, grăsimi vegetale hidrogenate, zahăr invertit, amidon din porumb, praf de ou integral, lapte praf (26% grăsime), sare iodată, agenţi de afănare (bicarbonat de amoniu E 503, bicarbonat de sodiu E 500), aromă artificială etilvanilină, vitamine (A, B1, B2, B3, B12, D3, E), minerale (calciu, fier). Produsul conţine gluten, soia, urme de proteine din ou, lactoză". Fiind un produs dedicat unei anumite categorii de cansumatori - copii - producătorul a oferit şi informaţii nutriţionale pentru 100 g produs: energie 427,93 Kcal/ 1799,74 Kj, proteine 7,1, carbohidraţi 65,75, grăsimi 15,17 g, vitamina A, UI 2500, vitamina B1, mg 0,45, vitamina B2 mg, 0,35, vitamina B3 mg, 2,10, vitamina B6 mg, 0,30, vitamina B9, µg 22,9, vitamina B12, µg 0,30, vitamina D3, µg 3,0, vitamina E, mg1,5, calciu mg 40, fier 1,0.


ANALIZĂ.
Produsul analizat face parte din categoria biscuiţilor avănd un profil nutriţional dezechilibrat, cu un exces de glucide cu absorbţie lentă şi rapidă, imprimănd o incărcătură glicemică ridicată şi periculoasă pentru sănătate. De asemenea, produsul conţine grăsimi hidrogenate in cantităţi mari, dar şi grăsimi animale saturate periculoase provenind din lapte, ne explică profesorul Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetări Alimentare. Biscuiţii au o densitate calorică foarte ridicată, 427 kcal/100g. De asemenea, biscuiţii conţin gluten.


CONCLUZII. Produsul nu este indicat copiilor, adolescenţilor, femeilor insărcinate şi care alăptează, suferinzilor de boli cardiovasculare, hepatice şi renale, boli dermatologice, neurodegererative, supraponderalilor şi obezilor, ne explică specialistul. Produsul va fi consumat de către diabetici numai cu avizul medicului. Este interzis suferinzilor de celiachie.

×
Subiecte în articol: bun de consum vitamina