VACCINARE. Crescătorii de porci mai au la dispoziţie două luni şi jumătate pentru inregistrarea sistemului de creştere pentru care optează, a declarat vicepreşedintele Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, Laszlo Nagy Csutak. Acesta a semnalat că, in cazul in care in gospodăriile populaţiei nu se va schimba sistemul de creştere a porcilor, nu vom avea niciodată siguranţa că pesta porcină clasică nu va evolua pe teritoriul ţării. La ora actuală, in Romania se face vaccinarea impotriva pestei porcine clasice atat in gospodării, cat şi in exploataţii profesionale. Csutak a precizat că ANSVSA, impreună cu Ministerul Agriculturii şi cu Agenţia de Consultanţă Agricolă, elaborează un program de informare a crescătorilor asupra inregistrării sistemului de creştere.
NEANŢELEGERI. Uniunea Europeană şi Rusia nu au reuşit să depăşească impasul creat de embargoul impus de Moscova pentru importurile de carne poloneză, au anunţat duminică negociatorii care au luat parte la noua rundă de discuţii bilaterale. Potrivit Comisarului european pentru sănătate şi protecţia consumatorului, Markos Kyprianou, cele două părţi au identificat punctele care mai răman de rezolvat, insă nu au ajuns incă la un acord. "Avem opinii diferite cu privire la modul in care ar trebui să procedăm de acum incolo", a informat Kyprianou la incheierea celei de-a doua runde de negocieri cu ministrul rus al Agriculturii, Aleksei Gordeev.