Morcovii strîmbi şi castraveţii curbaţi ar putea să revină în curînd, oficial, pe rafturile supermarketurilor din Uniunea Europeană, în condiţiile în care Bruxellesul vrea să renunţe la birocraţia excesivă, eliminînd o serie întreagă de reglementări considerate de unii "absurde"
Morcovii strîmbi şi castraveţii curbaţi ar putea să revină în curînd, oficial, pe rafturile supermarketurilor din Uniunea Europeană, în condiţiile în care Bruxellesul vrea să renunţe la birocraţia excesivă, eliminînd o serie întreagă de reglementări considerate de unii "absurde", privind comercializarea fructelor şi legumelor, relatează Reuters.
Comisarul european pentru agricultură, Mariann Fischer Boel, va propune renunţarea la 26 din cele 36 de standarde care se aplică unei game foarte largi de produse, precum anghinarea, conopida, usturoiul, spanacul, prunele sau pepenii. Aceasta a afirmat că propunerea va permite statelor membre să scutească fructele şi legumele de anumite standarde de comercializare, cu condiţia ca acestea să fie vîndute cu o etichetă care să menţioneze că produsul respectiv este destinat procesării, se arată într-un comunicat al Comisiei Europene.
ÎmpotrivĂ. Nu toate statele membre sînt însă de acord cu eliminarea acestor standarde. 15 mari producătoare de fructe şi legume, printre care Franţa, Italia, Spania sau Grecia, se opun. Alte state, precum Germania, Marea Britanie, Irlanda, Suedia şi Olanda, doresc eliminarea reglementărilor actuale. Miniştrii Agriculturii din statele membre se vor pronunţa prin vot asupra planului comisarului Boel pînă la sfîrşitul acestui an, însă nu mai devreme de luna octombrie, au precizat oficiali comunitari.
Citește pe Antena3.ro