„V-aţi pus vreodată întrebarea – care sunt visurile, dorinţele şi gândurile unui adolescent de 15 ani? Poate vă gândiţi că şi-ar dori un telefon de ultimă generaţie sau visează la o întâlnire cu fotbalistul preferat. Pentru mine însă, toate visurile s-au schimbat de când am aflat că sunt bolnav”, scrie Mihai Raduţă pe blogul lui. E elev în clasa a IX-a la Liceul „Constantin Brâncoveanu”, din Bucureşti, şi a fost diagnosticat cu cancer limfatic.
În luna aprilie a acestui an, Mihai a început să se plângă de dureri de stomac. „Era pe final de clasa a VIII-a, făcea meditaţii şi se apropiau examenele. M-am gândit că a făcut o gastrită pe fond nervos, de la stres”, spune mama băiatului, Marcela Răduţă. L-a dus la Spitalul „Grigore Alexandrescu”, pentru a primi tratament. Medicii i-au făcut analize şi o ecografie şi i-au prescris medicamente pentru stomac. „La două săptămâni după acest consult, medicul ne-a spus să revenim la control. Ne-am dus, însă după ce l-a palpat pe burtă, doctoriţa s-a schimbat la faţă”, povesteşte Marcela Răduţă. Nu le-a spus nimic, dar l-a trimis pe Mihai de urgenţă la ecograf. Ceea ce s-a văzut pe imagini i-a îngrozit şi pe doctori – ficatul, pancreasul, rinichii băiatului erau invadaţi de tumori. Numai pe ficat avea 15. „Şi asta s-a întâmplat în doar două săptămâni, pentru că ecograful pe care l-a făcut la prima vizită la medic a ieşit absolut curat”, spune mama.
Au urmat zeci de analize şi o recomandare de biopsie. Mihai a fost transferat la Spitalul Fundeni pentru această din urmă investigaţie. Rezultatul a fost implacabil – Limfom non-Hodgkin tip Burkitt. Pe scurt, cancer.
Din aprilie până în iunie a făcut citostatice. „Surprinzător, efectele tratamentului nu au fost aşa devastatoare cum ne aşteptam. Adică, i-a căzut părul şi a avut stări de greaţă, dar atât”, povesteşte mama „lucrurile bune” din timpul coşmarului. Apoi, în iulie, pe Mihai a început să-l doară piciorul stâng. „Durerea era localizată iniţial într-un singur punct. Apoi s-a accentuat, până n-a mai putut merge”, îşi aminteşte Marcela Răduţă. Medicii au diagnosticat o recădere, adică boala ataca din nou. Mihai a fost supus unui nou tratament cu citostatice introduse direct în lichidul cefalorahidian.
La 13 septembrie, băiatul a ţinut să fie prezent la deschiderea anului şcolar. Să-şi cunoască noii colegi de liceu şi să socializeze. „Au făcut schimb de numere de telefon, de adrese de mail... Copiii au fost foarte înţelegători şi au empatizat cu Mihai”, spune mama.
A sperat ca, în octombrie, să se poată întoarce definitiv la cursuri, pentru că şedinţele de citostatice se răreau. Însă boala n-a ţinut cont de dorinţele sale – ultima tumoare care se mai vedea la ecograf a început să crească rapid. Iar tratamentul s-a intensificat.
Mihai însă nu concepe să se dea bătut. Ştie bine cu ce se luptă, pentru că de când şi-a aflat diagnosticul a început să citească tot ce a prins despre cancer – cărţi, articole pe internet, prospectele medicamentelor. Singura lui şansă în acest moment, potrivit medicilor, este un transplant. Care se poate face numai în străinătate.
„Am luat legătura cu o clinică din Israel – Centrul Medical Universitar Hadassah Hebrew. Prof. Reuven. Or, directorul Departamentului de Transplant Medular şi Imunoterapie ne-a transmis că ne aşteaptă acolo, dar ne-a dat şi vestea că, pentru a putea beneficia de intervenţie, avem nevoie de aproximativ 80.000 de euro”, explică Marcela Răduţă.
Până acum, colegii de liceu l-au ajutat să-şi facă un blog şi au mers pe la firme şi cunoscuţi să încerce să strângă bani. Oamenii din Snagov, unde locuieşte Mihai, au contribuit şi ei, cum au putut, la colecta umanitară. Până acum, tânărul a reuşit să strângă 17.000 de euro şi 31.000 de lei. Până la 80.000 de euro mai este însă cale lungă.
Ajutor
Dacă vreţi să-l ajutaţi pe Mihai să-şi recapete visurile de adolescenţă, puteţi face o donaţie, cât de mică, într-unul dintre conturile deschise la BRD, sucursala Otopeni:
CONT LEI: RO40BRDE445SV02539784450
Titular: Răduţă Mihai Răzvan
CONT EURO: RO14BRDE445SV21369944450
Titular: Răduţă Marcela
Pentru mai multe informaţii, familia Răduţă poate fi contactată la numărul de telefon 0724.909.889.