În perioada sărbătorilor frenezia cumpărăturilor este în toi şi presaţi de timp de cele mai multe ori nu suntem atenţi la ceea ce punem în coş. De aceea, Autoritatea Naţională Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor recomandă cetăţenilor să cumpere produse alimentare numai din spaţii sau unităţi autorizate sanitar-veterinar pentru a evita orice problemă de sănătate.
Carnea şi alte produse de origine animală sau non-animală trebuie verificate să fi fost supuse controlului sanitar-veterinar şi pentru siguranţa alimentelor, în felul acesta evitându-se orice suspiciune că ar constitui un pericol pentru sănătatea publică.
În centrele de sacrificare vor fi admise numai animalele sănătoase, pentru care există certificat de sănătate emis de către medicul veterinar. Autorităţile recomandă să achiziţionaţi miei numai din pieţele agroalimentare sau din alte locuri amenajate şi autorizate, numai dacă sunt însoţiţi de documentele oficiale prevăzute de legislaţia veterinară. Aceleaşi condiţii sunt impuse şi pentru valorificarea ouălor provenite din gospodăriile populaţiei, numai după examinarea de către personalul specializat.
În cazul în care doriţi să cumpăraţi lactate de la producătorii agricoli, trebuie să vă asiguraţi că aceştia au toate documentele de înregistrare sanitar-veterinară, certificat de producător eliberat de primăria din localitate vizat de asociaţia profesională sau medicul veterinar zonal, fişa de sănătate a animalelor vizată de medicul veterinar şi carnet de sănătate a producătorului cu viza medicului uman.
De asemenea, consumatorul trebuie să fie informat corect cu privire la identitatea producătorului, sortimentul de produs, data obţinerii, înscrise pe o etichetă ataşată pe ambalaj‚ cutia de plastic sau putina pentru brânzeturi. Brânzeturile se vor comercializa numai în ambalaje de unică folosinţă (pungi din plastic sau hârtie cerată de uz alimentar).
Autorităţile sanitar-veterinare avertizează că este interzisă atât depozitarea, cât şi expunerea ouălor în vederea comercializării, în aceleaşi locuri cu cele destinate cărnii, produselor din carne sau lapte şi a altor produse alimentare nepreambalate, precum şi în spaţii unde temperatura depăşeşte 14° C.