18 martie 2009
CONFUZIE
Flacoanele cu săpun lichid identice cu cele care conţin sucuri de fructe au fost retrase de la comercializare de Oficiul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Cluj (OJPCC). Acestea sunt periculoase pentru copii din cauza asemănării dintre aceste recipiente. Potrivit inspectorului-şef adjunct al OJPCC, Lenuţa Şuteu, săpunul lichid retras din vânzare era ambalat în PET-uri cu o capacitate de trei litri şi avea culoarea specifică sucurilor de lămâie, căpşune, banane, portocale sau mere, având pe etichete inclusiv desenele fructelor respective şi denumirea acestora.
CANCER
Dieta vegetariană reduce considerabil riscul de cancer, arată un studiu realizat de o echipă de cercetători britanici. Obiceiurile alimentare a peste 50.000 de persoane au fost urmărite, iar rezultatul a fost că aceia care au consumat carne mai puţină au dezvoltat mai puţine forme de cancer. Surprinzător, medicii britanici au descoperit că incidenţa cancerului de colon este mai mare în rândul vegetarienilor, deşi această boală apare în special în cazul celor care consumă frecvent carne roşie. Totuşi, cercetătorii vor continua studiile pentru a verifica dacă descoperirile lor se verifică în totalitate.
INTERDICŢIE
Autorităţile din SUA au interzis folosirea de Bisephtol-A pentru fabricarea biberoanelor. Decizia a fost luată după ce s-a demonstrat că această substanţă chimică poate ajunge în corpul bebeluşilor, provocând afecţiuni grave. Înainte ca această măsură să devină oficială, producătorii de biberoane au luat decizia de a înlocui substanţa, conştienţi de efectele grave pe care le are asupra sănătăţii copiilor. Oricum, comercianţii au retras de pe piaţă biberoane conţinând Bisephtol-A, pentru că nu mai aveau căutare în rândul consumatorilor, speriaţi de efectele nocive.
Citește pe Antena3.ro