x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Trup, minte, suflet Terină cu 5 E-uri

Terină cu 5 E-uri

de Cristina Andreea Calin    |    27 Apr 2007   •   00:00
Terină cu 5 E-uri

Foarte multe grăsimi şi aditivi alimentari care, in cazul unui consum frecvent, pot face ca acest produs să afecteze sănătatea consumatorilor.

Produsul analizat conţine o cantitate insemnată de grăsimi, ceea ce ii imprimă o valoare energetică foarte mare.

Terina Brussels Magister este un produs importat din Uniunea Europenă. Are in compoziţie: "Ficat de porc 24%, slănină de porc, carne de porc 18%, apă, ţesut conjunctiv de porc, condimente, sare, antioxidanţi: E325 (lactat de sodiu) şi E301(ascorbat de sodiu), dextroză, emulsifiant E472 (esterii glicerici ai acidului citric cu acizi graşi), conservant E262 (acetat de sodiu) şi E250 (nitrit de sodiu)".

ANALIZĂ. Produsul nu are etichetă nutriţională, indicaţie care ar ajuta la determinarea exactă a valorii energetice a produsului analizat. De asemenea, producătorul nu specifică procentele de slănină şi de şorici, care este denumit foarte pompos: ţesut conjunctiv de porc. Chiar şi aşa ne putem da seama că preparatul conţine o cantitate apreciabilă de grăsimi animale saturate nesănătoase, dar şi E250 (nitrit de sodiu), conservant ce poate genera in anumite condiţii nitrozamine procancerigene, ne spune Gheorghe Mencinicopschi.

CONCLUZII. Produsul nu este indicat bolnavilor cu afecţiuni hepato-biliare, bolnavilor de ateroscleroză, suferizilor de boli neurodegenerative, celor cu status proinflamator sistemic, bolnavilor cu afecţiuni dermatologice, suferinzilor renali, supraponderalilor şi obezilor, ne spune specialistul nostru.

PRECIZĂRI
Cititorii işi pot exprima opiniile la numerele de telefon 021.318.20.37; 021.318.20.43. sau pe e-mail bundeconsum@jurnalul.ro. Dacă sunteţi interesat de caracteristicile unui produs, expediaţi pe adresa redacţiei (Piaţa Presei Libere, numărul 1-3, corp D, Sector 1, Bucureşti) eticheta acestuia pentru a fi "analizată" de specialistul nostru.

×
Subiecte în articol: bun de consum