pixabay.com
Când a început să mă preocupe chestia asta cu nutriția m-am pus pe citit și mi se părea totul foarte complicat. Aveam senzația că să mănânci bine pentru corpul tău înseamnă să nu mai mănânci mare lucru. Unde sunt 2 nutriționiști sunt 3 păreri, ca la avocați.
Vă spun sincer că cel mai mult m-au ajutat cărțile profesorului Gheorghe Mencinicopschi, nu doar pentru că este un specialist reputat la nivel mondial în domeniu dar pentru că vine cu argumente logice pentru orice și să aplic principiile sale nu a însemnat să mor de foame. Eu una nu pot să adorm dacă-mi este foame. Mâncatul nu reprezintă o plăcere pentru mine dar este esențial să mă satur.
Și, după ce am citit foarte mult, am înțeles că totul este, de fapt, destul de simplu și că poate fi sintetizat în două scheme, făcute tot de doctor Menci desigur, cuprinzătoare și ușor de citit. Împreună reprezintă tot ce ai nevoie ca să mănânci bine fără să te îngrași.
1. Piramida alimentară
Vă dă imaginea exactă asupra priorităților alimentare. Ce și în ce cantități trebuie să mâncați. Deoarece chiar și un lucru bun, în măsura nepotrivită, poate deveni dăunător.
Citește mai mult pe andreeasava.ro
Psihiatria este o specialitate a medicinii de mare rafinament. Prin cuvânt, medicul psihiatru trebuie să pătrundă în mintea tulburată a pacientului. Psihiatrii susţin că s-au elaborat protocoale de mare...
Produsele naturiste fac parte din viata multora dintre noi, mai ales in contextul un stil de viata agitat. Ele actioneaza cu blandete asupra organismului uman, deoarece sunt realizate cu ingrediente din natura, fara...
Să-ți păstrezi sănătatea poate fi o adevărată provocare în ziua de astăzi, când fiecare dintre noi are un program haotic, poate chiar un stil de viață dezorganizat și suntem expuși multor factori de...
La mai bine de un an de la începutul pandemiei, problemele psihice şi emoţionale sunt din ce în ce mai prezente şi în pericol de a deveni cronice. Fie că este vorba despre anxietate, depresie sau sindrom...
Reacțiile adverse produs de AstraZeneca, legate de tromboze, au fost provocate de anticorpii la proteina FP4. Aceștia s-au dezvoltat în urma imunizării, arată două studii publicate în revista la vaccinul...
Practicarea regulată a exercițiilor fizice reduce riscul de a dezvolta forme severe ale virusului SARS-CoV-2, potrivit studiului Kaiser Permanente, publicat în British Journal of Sports Medicine. Cercetarea a...
Fizioterapia este ştiinţa care studiază mecanismele de acţiune a factorilor fizici (masaj, exerciţiu fizic, apă, lumină, căldură, electricitate) asupra organismului şi ii foloseşte cu scopul tratării şi...
Tulpina britanică a virusului SARS-CoV-2 nu provoacă forme mai grave ale bolii dar este mai contagoasă, arată ultimele două studii, care contrazic astfel cercetările anterioare, scrie AFP. Aceasta fost...
De cele mai multe ori, fumătorii vor găsi diferite scuze pentru a motiva această „plăcere nevinovată”: socializare, plictiseală, relaxare, îmi place gustul, îmi place gestul, merge dimineața la cafea, îmi...
Vaccinul rusesc Sputnik V are o eficiență redusă pentru tulpina sud-africană a virusului SARS-CoV-2, dar aceasta depășește celelalte tratamente. Totodată, este cel mai bun pentru imunizarea față de variant...
Galerie Foto Produsele cosmetice Kerastase se disting prin unicitatea formulelor, texturilor, componentelor, precum și prin inovativitatea tehnicilor utilizare.
Și cel mai important, dorința mărcii Kerastase de a satisface...
Galerie Foto Problemele legate de greutate vin cel mai adesea împreună cu o stimă de sine scăzută sau chiar reprezintă o consecință a acestei percepții, iar rezultatele unei diete sunt condiționate de aspectele psihologice...
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a stabilit că vaccinarea obligatorie la copii este necesară în societățile democratice, ca urmare a sesizătii făcute de părinții unor copii cărora li s-a...
Se spune ca ceea ce punem pe piele trebuie sa fie potrivit și pentru a consuma ca aliment. Apa de lavanda este unul dintre produsele rupte direct din natura care contribuie cu brio la menținerea sănătății...
Circa 90% dintre adulții din Franța trebuie vaccinați până la 1 septembrie pentru a reveni la normal, arată un studiu realizat de cercetători ai mai multor institute, citat de AFP. Însă acest procent este mult...