Sfârşit şi început pentru Zeul An. Ritualuri şi credinţe strămoşeşti de Anul Nou

In centrul calendarului popular al romanilor sta Soarele, straveche epifanie uraniana. Soarele infrunzeste si desfrunzeste codrul, leaga si dezleaga anotimpurile, reactualizeaza timpul sacru si ne ajuta sa renastem mai puri, mai frumosi, mai intelepti.

Sarbatoarea Anului Nou nu a avut o mare insemnatate in comunitatile traditionale romanesti, Reve­li­onul fiind un import tarziu de sor­gin­te urbana, destul de greu de acceptat de batranii satelor. "La noi, in vremurile mai vechi, lumea nu stia de Revelion. (...) In seara precedenta varstnicii se adunau, povesteau, se omeneau, ca in seara de Craciun. (...) La miezul noptii se tragea clopotul la biseri­ca, iar satenii ieseau din ca­se si pocneau si pus­cau sa alunge diavolii, sa nu fure Anul Nou." (Marcel Laptes – "Timpul si sarbatorile taranului roman")

Pe teritoriul tarii noas­­tre au fost identificate cel putin trei ince­pu­turi de an: la 1 ianua­rie (calendarele iulian si gregorian), la 1 martie (calendarul roman), si la 1 septembrie (calendarul biblic). In plus, potrivit cercetarilor etnologului Ion Ghinoiu, este posibil ca in perioada 13 no­iem­brie – 6 decembrie, profund marcata de ritualuri de innoire a timpului (Ovidenia, Filipii de Toamna, Santandrei si Sf. Niculai) sa fi fost celebrat Anul Nou dacic.

In vechime revelionul era un cere­mo­nial funerar, ocazionat de moartea si renasterea simbolica a zeului an. Acesta, incepand cu 1 ianuarie, cres­tea, intinerea, se maturiza, im­ba­tranea si devenea "mos", apoi murea si reinvia odata cu timpul calendaristic cu care se identifica, parcurgand un drum circular, fara de sfarsit.

Initial, timpul acestei sarbatori se impartea in doua intervale egale ca numar de zile si total opuse ca in­car­ca­tura simbolica. Astfel, intre Craciun si Anul Nou avem un timp batran, agonic, nefast, aflat sub semnul in­toar­cerii sufletelor mortilor acasa si im­p­licit a pomenirii mosilor de neam. In­cepand cu San-Vasii si pana de Bo­bo­teaza spiritele malefice, alungate de colindatori, incep sa dispara, timpul revigorat, este tanar si fast, numai bun pentru practicile de divinatie si magie. Sa ne amintim cateva practici magice, relicve ale unei lumii in­de­par­tate, stranii si simbolice, savarsite in lunga noapte alba, hotar luminos intre Anul Vechi si Anul Nou. Se spu­ne ca in noaptea dintre ani nu-i bine sa stingi lumina in casa si nici sa adormi, pentru ca altfel pune stapanire pe tine demonul somnului si al mortii. Portile se tin deschise ca sa poata intra norocul iar ferestrele se deschid si ele la miezul noptii ca sa iasa anul vechi si sa intre cel nou. Se spune ca atunci, daca ai sufletul curat si ai tinut Postul Craciunului, se deschid cerurile si poti vedea toti sfintii stand la masa cu Dumnezeu.

In Maramures, la miezul noptii se sprijina de perete, in picioare, cate un lemn pentru fiecare suflet din casa si daca pana dimineata vreunul dintre acestea cade, se considera ca e semn rau pentru persoana careia ii era destinat. Tot aici se practica "le­ga­tul mesei", pentru ca familia sa fie unita si animalele din gospodarie sa fie pazite de fiarele padurii. Picioarele mesei se leaga simbolic cu un lant, sub masa se presara o mana de fan, iar in fan se pune cate un colacel mic de grau pentru fiecare animal din grajd. Dupa slujba de Sfantul Vasile, co­l­a­ce­ii sunt dati hrana vitelor, masa ur­mand sa ramana "legata" pana de Bo­boteaza. Fetele ies in curte, privesc cerul si numara noua stele iar cum va fi cea de-a noua dintre ele (stra­lu­ci­toa­re/palida/mica/mare) asa le va fi si ur­si­tul. Daca rezultatul nu li se pare edificator, intra in casa, pun o ve­ri­ghe­ta de aur intr-un pahar cu apa, de o parte si de alta a paharului asaza cate o lumanare, iar in spatele lui, o oglinda. Se spune ca cea care se uita in oglinda isi vede ursitul deschizand usa. In zona Buzaului, fetele nemaritate matura gunoiul din casa cu mainile la spate, il presara pe matura sau pe faras in pragul casei sau in mijlocul curtii, se asaza cu picioarele pe gunoi si asculta din ce parte latra cainii pentru a afla directia in care se vor marita.

Batranii pun pe cuptor cate 5-6 boabe de porumb, grau, orz si ovaz, asaza pe fiecare un carbune aprins, considerand ca cea mai buna recolta o vor da boabele care fac cea mai multa cenusa. Tot ei ghicesc vremea pentru intreg anul, citind "calendarul de ceapa". Pentru aceasta, taie o ceapa in doua iar in 12 dintre foile de la mijloc, cate una pentru fiecare luna a anului, presara sare in cantitati egale. Le lasa asa peste noapte iar dimineata, in functie de cantitatea de apa adunata, socotesc care luna va fi ploioasa si care secetoasa.

In dimineata de Anul Nou oa­me­nii se spala ritualic, inainte de ra­sa­ri­tul Soarelui, cu apa neinceputa in care pun un banut de argint, un fir de busuioc si o crenguta de brad, cu credinta ca vor fi cautati si iubiti ca banii, norocosi si curati ca busuiocul, frumosi si vigurosi ca brazii. Copiii umbla cu Sorcova si cu Plugusorul, aducand in case belsug si noroc iar noi ne salutam folosind formula magica "An Nou Fericit!".