Neptun apare în sectorul tău de prietenie, ceea ce ar putea crea confuzie în relaţiile cu prieteni. Atunci când lucrurile par să scape de sub control, va trebui să fii calm şi să rezolvi totul diplomatic. Cel mai bun timp pentru a lega prietenii este între jumătatea lunii februarie şi jumătatea lunii martie, iar apoi din nou în decembrie, când prietenii vor aduce zâmbete și vremuri bune pentru tine.
Amicii te vor surprinde cu unele dezvăluiri, care te vor şoca pe moment. Ei vor lua nişte decizii radicale şi uneori imprudente, care se vor schimba de-a lungul anului. Vei fi lupul moralizator sau vei îi vei susţine? Gândeşte-te foarte bine la consecinţele deciziilor tale şi de ce parte te dai.
Trebuie să înveți cum să fii tolerant cu lucrurile şi sentimentele altor oameni pe care ei le consideră importante, dar pentru tine nu înseamnă nimic.
În timp ce Saturn se află în cea de-a opta casă, partnerul de viaţă, soţul, iubitul s-ar putea să nu se mai simtă la fel de atrăgător poate din cauza modului în care te-ai comportat cu el, sau cu ea în ultima vreme, sau poate din cauza unor circumstanţe apărute în relaţia voastră. Astfel, nu va mai fi la fel de uşor să faceţi sex, dar să sperăm că va fi ceva temporar.
Horoscopul dragostei Taurului mai arată că în timp ce Uranus se află în cea de 12-a casă, nativii zodiei ar putea avea o aventură, despre care nu vor să ştie nimeni. Această aventură ar putea fi foarte neobișnuită, într-un fel.
Citeşte şi:
Horoscopul dragostei în 2017 pentru Berbec
Horoscopul dragostei în 2017 pentru Capricorn
Horoscopul dragostei în 2017 pentru Leu