x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Construcţii şi Proprietăţi Şase luni de blocaj în imobiliare. Ce câştigăm?

Şase luni de blocaj în imobiliare. Ce câştigăm?

de Daniela Ivan    |    13 Iul 2016   •   11:25
Şase luni de blocaj în imobiliare. Ce câştigăm?
Sursa foto: Victor Stroe

Preţurile de vânzare ale locuinţelor au explodat în acest an în România, înregistrând a cincea cea mai mare creştere din Uniunea Europeană. Totuşi, începând din această vară şi până la finalul anului costul pe metru pătrat se va stabiliza, iar tendinţa va fi mai degrabă de scădere decât de creştere.

Piaţa imobiliară este în stand-by, cumpărătorii şi vânzătorii aşteptă clarificarea efectelor Legii dării în plată, decizia băncilor cu privire la nivelul avansului pentru credite şi reluarea programului Prima Casă. Bancherii nu dau acum mai mult de 3-4 credite pe lună şi dacă această situaţie va dura mai multe luni preţurile vor scădea. “La nivel local, în ceea ce priveşte previziunile pentru următoarele şase luni, estimăm că preţurile pe metrul pătrat, atât la vânzare, cât şi la închiriere, vor rămâne stabile, în timp ce Legea dării în plată ar putea avea chiar un efect uşor negativ în privinţa numărului de tranzacţii”, spun specialiştii RE/MAX, lider mondial în real-estate. Această tendinţă este bine venită pentru temperarea creşterilor de preţ care au avut loc în prima parte a anului. România, cu o creştere cu 5,9% a preţurilor pe segmentul rezidenţial în primul semestru din 2016, se află pe locul cinci într-un top al scumpirilor în Europa, după Portugalia (14,3%), Germania (11,24%), Turcia (10,68%) şi Spania (6,64%), potrivit unui studiu RE/MAX  realizat în 15 state europene. La polul opus se situează ţări precum Slovacia sau Grecia, unde preţurile au scăzut chiar şi cu până la 3%, sau Elveţia, unde majorarea a fost infimă, de sub 1%.

 

900 de euro este costul pe metrul pătrat în România. Cele mai scumpe locuinţe sunt în Elveţia ( 5.785 euro/mp), în Franţa (2.965 €-mp) şi Germania (2.860 €-mp)

România are printre cele mai ieftine locuinţe din Europa. Doar  Slovacia, Cehia şi Turcia au preţuri mai mici decât noi

×