Suntem săraci, dar refuzăm exemplul Vestului

Pot să atragă investiții de miliarde de euro și să îmbunătățească viața a cel puțin cinci milioane de români. Din păcate, la aproape 20 de ani de la apariția ideii, în România rolul lor este mai mult formal. Este vorba de zonele metropolitane, un concept larg răspândit și aplicat în Uniunea Europeană, dar care la noi s-a transformat într-o iluzie.
 

Zona Metropolitană Oradea (ZMO) este prima care a dobândit acest caracter juridic, acum zece ani. De-atunci, aceasta a realizat direct sau a colaborat la 30 de proiecte, în care s-au investit 24 de milioane de euro, cea mai mare parte provenind din fonduri euro­pene. În condițiile în care județul Bihor gravitează în jurul Oradei, s-a mers mai departe: fuziunea în-tre municipiu și comunele învecinate.

 

Prima în-cercare a fost cu Sînmartin (unde se află stațiunile 1 Mai și Băile Felix), în mai-iunie 2015, prin­tr-un referendum. ZMO este cea mai dezvoltată zonă metro­politană locală. Dintre cele 12 posibile astfel de arii, doar șapte au făcut proiecte pentru localitățile incluse în ele. După ZMO, cei mai mulți bani, 15 milioane de euro din fonduri europene, i-a atras Zona Metro­politană Braşov, pentru 26 de proiecte. Apoi, cea din Craiova a accesat 19 milioane de euro, pentru opt proiecte. Alte sume de sub două milioane de euro, cumulat, au atras Iași, Baia Mare, Cluj-Napoca și Con-stanța.

 

În afara acestora, patru posibile zone metropolitane (București-Ilfov, Timișoara, Ploiești și Galați-Brăila) nici nu sunt legal constituite, iar la Bacău, deşi este înfiinţată zona metropolitană, nu se face nimic pentru atragerea de investiţii.

 

20 de arii cu potențial

Primul pas pentru a facilita apariţia zonelor metropolitane a fost făcut acum 17 ani, când a apărut legislaţia specifică. Apoi, în 2008, Guvernul a împărțit orașele cu potențial în două cate­gorii: șapte poli naţionali de creştere (Braşov, Cluj-Napoca, Constanța, Craiova, Iași, Ploiești și Timișoara) și 13 poli de dezvol­tare urbană (Arad, Baia Mare, Bacău, Brăila, Galaţi, Deva, Oradea, Piteşti, Râmnicu Vâlcea, Satu Mare, Sibiu, Suceava şi Târgu-Mureş). De-abia atunci au devenit interesate de astfel de arii mai multe autorități locale, deoarece și-au dat seama că așa pot atrage ușor fonduri euro­pene. Numai că de la interes la fapte drumul s-a dovedit a fi extrem de lung.

 

De ce le preferă europenii

Aproximativ 60% din populaţia Europei trăieşte în 120 de zone metropolitane. Dintre ele, cele mai mari sunt în jurul Londrei (12,3 milioane de locuitori), Pari­sului (11,5 milioane), Istanbulului (11 milioane) şi Madridului (6,3 milioane). Asemenea arii din UE au un venit pe cap de locuitor mai mare decât restul zonelor, se subliniază într-un studiu Eurostat. În plus, decesele cau-zate de bolile de inimă sunt mai rare, deoarece echipele medi­cale ajung mai repede la bolnavi.

Zonele metropolitane de la noi

 

 

 

Zona metropolitană Nr. de localități  Anul înființării Nr. de locuitori    Suprafața (km2)

Sursa: site-urile oficiale ale zonelor metropolitane

 

* Nu a fost înfi­ințată. Ultimul studiu a fost făcut în 2004, de o echipă coordo­nată de Vasile Gherasim, pri-marul Sectorului 1 de-atunci

** Nu a fost înfi­ințată. Primele discuții au înce-put în anul 2000, iar în 2008 părea să devină reali­tate.

 

Oficialii bucureșteni sunt cel mai puțin intere­sați să formeze zona metropoli­tană , nefiind presați să gă-sească soluții pentru dezvoltarea orașului. Ori-cum, orașul este un magnet pent­ru investitori.

 

 

Avantajul unei zone metropolitane ține, în primul rând, de accesul facil la/și pentru angajați. Oamenii ajung mai ușor la locul de muncă, deoarece transportul în comun și căile de acces între orașele din arie sunt bine coordonate.

25% dintre români și aproa-pe jumătate dintre oră-șeni locuiesc în cele 12 posibile zone metropo-litane din țară.