x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Ce ironie! Firma fugarului Sebastian Ghiţă, contract cu penitenciarele

Ce ironie! Firma fugarului Sebastian Ghiţă, contract cu penitenciarele

de Cristian Anton    |    11 Ian 2017   •   19:20
Ce ironie! Firma fugarului Sebastian Ghiţă, contract cu penitenciarele

Ironia sorţii face ca o firmă controlată de fugarul Sebastian Ghiţă să prindă un contract chiar cu Administraţia Naţională a Penitenciarelor (ANP), cea care îl va găzdui pe fostul deputat dacă va fi prins. Societatea înfiinţată de urmăritul internaţional Ghiţă a primit în ultimii ani contracte de peste 5,7 milioane de euro de la instituţii de stat.

Baza de Aprovizionare, Gospodărire şi Reparaţii din cadrul ANP a atribuit pe 09.12.2016 şi 12.12.2016 trei contracte pentru achiziţia de licenţe sisteme de operare. O astfel de înţelegere a fost semnată cu Bad Dog Office Distribution SRL, care a primit 470.480, 7 lei, fără TVA, iar ulterior au fost parafate încă două contracte cu Ymens Teamnet SRL, care va încasa 1.162.506,6 lei, respectiv 572.550 lei. Câteva zile mai târziu, aceeaşi firmă a primit un contract şi de la Ministerul Apărării, în valoare de 9,8 milioane de lei, fără TVA, tot pentru furnizarea de licenţe software.

Profit din afaceri cu statul

Ymens Teamnet SRL a încasat numai în ultimii doi ani peste 5,7 milioane de euro de la instituţii de stat. În ianuarie 2015, Consiliul Judeţean Călăraşi cumpăra servere de la firma lui Sebastian Ghiţă în valoare de peste un milion de euro, în timp ce ANAF îi oferea, în mai 2015, un contract de circa 216.000 euro, iar Inspecţia Muncii a făcut achiziţii similare de 1,8 milioane de euro, în octombrie 2015. Ymens Teamnet SRL are ca domeniu de activitate realizarea softului la comandă şi a raportat pentru 2015 afaceri de 66,2 milioane lei şi un profit net de 5,3 milioane lei. Ac?ionarii societă?ii sunt Teamnet International – 52,02%, TNI Stock Invest – 25,25% ?i Invest Guidance – 22,73%.

Contracte uriaşe

De-a lungul timpului, grupul de firme Teamnet, înfiinţat de Sebastian Ghiţă, a beneficiat de aproape 400 de contracte cu ministere, servicii, regii şi companii de stat, în valoare totală de peste 1,2 miliarde de lei. O palidă compensaţie a venit odată cu dispariţia lui Ghiţă, întrucât cauţiunea de 13 milioane de euro depusă de fostul deputat pentru a fi cercetat în libertate a fost reţinută, iar banii au intrat la bugetul de stat. 

Sebastian Ghiţă a fost dat pe 5 ianuarie în urmărire naţională, iar ulterior în cea internaţională, după ce instanţa supremă a admis cererea DNA de înlocuire a controlului judiciar pe cauţiune cu arestul preventiv. Ghiţă este judecat pentru dare de mită, folosire, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, şantaj, cumpărare de influenţă, dar şi de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

Sebastian Ghiţă a dispărut în noaptea de 19 spre 20 decembrie 2016, după ce a scăpat de filajul poliţiştilor pe DN1, în timp ce se îndrepta spre casă de la un eveniment organizat de SRI.

×