x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Paznicul achiziţiilor publice, venit de la UTI

Paznicul achiziţiilor publice, venit de la UTI

de Cristian Anton    |    06 Noi 2017   •   08:41
Paznicul achiziţiilor publice, venit de la UTI

Bogdan Puşcaş a ajuns la conducerea Agenţiei Naţionale pentru Achiziţii Publice (ANAP) din postura de angajat al UTI Grup SA. ANAP supervizează Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SEAP), creat, întreţinut şi modernizat încă din 2002 de UTI. Transferul s-a realizat prin intermediul premierului tehnocrat Dacian Cioloş, care l-a cooptat în decembrie 2015 pe tânărul Puşcaş drept consilier personal, pentru a-l numi câteva zile mai târziu, în ianuarie 2016, şef peste instituţia care supraveghează achiziţiile publice. Anterior, Puşcaş însuşi a beneficiat personal de mai multe contracte cu statul, toate prin încredinţare directă.

Bogdan Puşcaş a omis să treacă în CV-ul oficial perioada petrecută la UTI Grup SA, conştient probabil de reacţia celor care ar fi aflat că vine la şefia ANAP tocmai de la firma care a creat şi este plătită în continuare pentru întreţinerea site-ului de achiziţii publice.

 

10.212 lei a încasat şeful ANAP de la UTI Grup în ianuarie- februarie 2015, pe baza unui contract individual de muncă

Informaţia se află însă în declaraţiile de avere mai vechi ale demnitarului, dar şi în alte documente, în care apare ca reprezentant al UTI Grup SA. În paralel, Bogdan Puşcaş avea şi propria firmă de consiliere pe achiziţii publice, prin intermediul căreia a primit mai multe contracte publice.

Cooptat de fostul angajat într-un proiect european

UTI Grup beneficiază în continuare de bani pentru întreţinerea SEAP, dar şi din alte proiecte finanţate de Uniunea Europeană în domeniul achiziţiior publice. Aşa se face că Agenţia pentru Agenda Digitală a României (AADR), care administrează SEAP, a atribuit pe 20.05.2017 un contract către UTI Grup, pentru servicii de dezvoltare a acestei platforme, valabil până pe 31.12.2017, în valoare de 142.800 lei.

În 2014, UTI Grup şi Total Soft au depus singura ofertă pentru modernizarea SEAP, în valoare de 6,23 milioane de euro.

În iunie 2017, ANAP (condus de Bogdan Puşcaş), AADR, Deloitte Audit România şi Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii au cooptat UTI Grup SA într-un proiect de 368.325 euro, co-finanţat de UE, vizând „implementarea şi consolidarea soluţiilor e- Procurement în România, care în final să conducă la alinierea României la standardele şi directivele europene în domeniul achiziţiei publice”.    

Contracte ciudate cu statul

Auctions World SRL, firma deţinută de Bogdan şi Maria Magdalena Puşcaş, a primit în perioada februarie 2013- noiembrie 2015 un număr de 17 contracte cu statul, toate sub forma unor cumpărări directe, în valoare totală de 178.243,69 euro. Cele mai multe au fost încheiate cu structuri din cadrul Ministerului Educaţiei, în care Puşcaş a fost director de achiziţii: 19.626 euro de la Grădiniţa de Copii nr. 222 din Capitală, pentru maşini de gătit, în noiembrie 2015; 17.805 euro de la Inspectoratul Şcolar al Judeţului Tulcea, în iulie 2014, pentru consultanţă privind achiziţiile publice; 17.805 euro, pentru servicii identice, de la Inspectoratul Şcolar al Judeţului Braşov, în tot în iulie 2014; 17.428 euro în octombrie 2014, de la Ministerul Educaţiei, pentru servicii de consultanţă în domeniul achiziţiilor publice etc.

O coincidenţă inedită, legată de rolul SEAP, acela de transparentizare a achiziţiilor publice, face ca AADR, instituţia care administrează acest site, să recurgă exclusiv la cumpărări directe.

Interesant este faptul că în toate cele 17 anunţuri publicate pe SEAP, numele firmei patronate de Bogdan Puşcaş, acum supervizorul SEAP, apare scris greşit, astfel încât o căutare normală a firmei nu întoarce nici un rezultat. Din motive neştiute, cineva a introdus de 17 ori în sistem Auctions Worls, în loc de Auctions World.

În Guvern la 25 de ani

Bogdan Puşcaş nu se află la primul job într-o instituţie publică. În perioada februarie 2011- decembrie 2012, actualul şef ANAP a fost director al Direcţiei Achiziţii şi Administrativ din cadrul Ministerului Educaţiei. De asemenea, în perioada 2004- 2006, a fost consilier de integrare la Autoritatea de Control a Guvernului. Înainte de ajunge în Guvern, la doar 25 de ani, Puşcaş a fost coordonator Relaţii Publice la Elsaco Group.

Ce avere are şeful ANAP

Bogdan Puşcaş deţine alături de soţia sa, angajată la Şcoala 117 din Bucureşti, un teren şi o casă în localitatea ilfoveană 1 Decembrie, circa 55.000 lei în fonduri de pensie şi 160.000 lei în conturi şi depozite bancare. Şeful ANAP are de recuperat un împrumut de 20.000 de euro de la Gheorghe Paladi şi a primit anul trecut dividende de aproape 68.000 de lei de la firma sa, Auctions World SRL. De la aceeaşi societate, soţia lui a încasat dividende de peste 101.000 lei.

Auctions World SRL a raportat anul trecut afaceri de numai 18.149 lei şi pierderi de 43.624 lei, cu un singur angajat. Un an prost pentru şeful ANAP, din moment ce, de la înfiinţare, în 2012, până în 2015, inclusiv, a înregistrat profituri totale de peste 500.000 lei.    

Pe de altă parte, soţii Puşcaş au datorii de 200.000 lei şi 55.000 de euro. Bogdan Puşcaş a încasat anul trecut un salariu de 3.583 lei de la Secretariatul General al Guvernului, 57.859 lei de la ANAP, 20.661 lei indemnizaţie de la Comitetul Interministerial de Finanţări, Garanţii şi Asigurări, 70.140 lei indemnizaţie de la Fondul Român de Contragarantare şi 2.495 lei din drepturi de autor. La rândul ei, soţia a declarat venituri de 21.556 lei de la Şcoala 117.

Bogdan Puşcaş, fost angajat al UTI Grup SA, a fost numit de premierul tehnocrat Dacian Cioloş preşedinte ANAP, agenţia care are în grijă SEAP, creat şi întreţinut de aceeaşi UTI

  

×
Subiecte în articol: anap Bogdan Puşcaş