x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Procedurile juridice pentru Holdingul Bucureşti, finalizate

Procedurile juridice pentru Holdingul Bucureşti, finalizate

de Cristian Anton    |    13 Iul 2017   •   10:35
Procedurile juridice pentru Holdingul Bucureşti, finalizate

Primarul general, Gabriela Firea, a anunţat că au fost finalizate procedurile juridice de înfiinţare a Holdingului Bucureşti - capitală europeană, care cuprinde 20 de societăţi comerciale pe acţiuni ale Municipalităţii. Consiliul General al Municipiului Bucureşti deţine 11.988 acţiuni, reprezentând 99,9% din capitalul social al fiecărei societăţi, iar Service Ciclop SA 12 acţiuni reprezentând 0,1% din capitalul social. 



„Exact în aceste zile am finalizat procedurile juridice de înfiinţare a Holdingului Bucureşti - capitală europeană, care cuprinde 20 de societăţi comerciale pe acţiuni ale Municipiului, şi prin înfiinţarea acestui holding, firme care erau până acum abonate la bugetul Primăriei Capitalei, de un miliard de euro, vor avea foarte mult de pierdut. De ce? Pentru că noi ne dorim servicii publice de calitate la un preţ inferior”, a declarat primarul general.

Conform proiectelor adoptate, pentru fiecare dintre aceste companii, membrii fondatori sunt: Municipiul Bucureşti prin Consiliul General al Municipiului Bucureşti şi SC Service Ciclop SA. Capitalul social al fiecărei societăţi este de 120.000 de lei, respectiv 12.000 acţiuni nominative cu valoare nominală de zece lei fiecare.

Pe 29 martie, consilierii generali ai Capitalei, cu excepţia USR şi PNL, au fost de acord cu înfiinţarea a zece societăţi comerciale pe acţiuni deţinute de Municipalitate. Este vorba despre: Compania Municipală Dezvoltare Durabilă Bucureşti SA, Compania Municipală Energetică Bucureşti SA, Compania Municipală Consolidări SA, Compania Municipală Străzi, Poduri şi Pasaje Bucureşti SA, Compania Municipală Parking Bucureşti SA, Compania Municipală Managementul Traficului Bucureşti SA, Compania Municipală Medicală Bucureşti SA, Compania Municipală Turistică Bucureşti SA, Compania Municipală Parcuri şi Grădini Bucureşti SA şi Compania Municipală Agrement Bucureşti SA. 

USR şi PNL s-au opus holdingului

Pe 11 aprilie, consilierii generali, tot cu excepţia USR şi PNL, au adoptat înfiinţarea a zece noi companii municipale. Este vorba despre: Compania Municipală Tehnologia Informaţiei Bucureşti SA; Compania Municipală Sport pentru Toţi Bucureşti SA; Compania Municipală Managementul Transportului Bucureşti SA; Compania Municipală Publicitate şi Afişaj Bucureşti SA; Compania Municipală Pază şi Securitate Bucureşti SA; Compania Municipală Iluminat Public Bucureşti SA; Compania Municipală Imobiliară Bucureşti SA; Compania Municipală Întreţinerea Arborilor şi Spaţiului Verde Bucureşti SA; Compania Municipală Protecţie Civilă şi Voluntariat Bucureşti SA; Compania Municipală Eco Igienizare Bucureşti SA. 
 

Firmele înfiinţate de primăria Capitalei vor avea la dispoziţie un buget de un miliard de euro pe an

 

×