x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Tovarăşii raportează recolte-record la hectar

Tovarăşii raportează recolte-record la hectar

de Cristian Anton    |    23 Aug 2017   •   09:51
Tovarăşii raportează recolte-record la hectar
Sursa foto: prudkov/Getty Images/iStockphoto

România a depăşit anul acesta 10 milioane de tone la producţia de grâu, ceea ce nu s-a mai reuşit până acum, dar a înregistrat şi cea mai mare producţie de rapiţă din istoria ţării, de 1,7 milioane de tone, a declarat preşedintele PSD, Liviu Dragnea. Un merit esenţial revine guvernanţilor, consideră politicianul, pentru că ministerul a plătit la timp subvenţiile.

"Avem producţii istorice în 2017, în România. La grâu, secară şi triticale s-a depăşit o producţie de 10 milioane ce tone, ceea ce nu s-a mai reuşit până acum în România. La rapiţă sunt 1,7 milioane de tone, cea mai mare producţie din istoria acestei ţări. De asemenea, la mazăre avem 300.000 de tone, iar producţia la orz şi orzoiacă este cea mai mare din ultimii 23 ani”, a spus Dragnea, aflat în vizită de lucru, alături de ministrul Agriculturii, Petre Daea. “Sigur că a fost o vreme foarte bună pentru agricultură, dar faptul că MADR a alocat subvenţiile la timp până la finalului lunii martie şi faptul că fermierii au putut beneficia de aceşti bani, şi vorbim de bani serioşi - 2,7 miliarde de euro - din care 2,2 miliarde de euro de la UE, bani care au intrat efectiv în România, s-a ajuns în situaţia în care în mai multe zone băncile îi căutau pe fermieri, pentru că fermierii nu au mai fost la bănci, nu au mai avut nevoie, pentru că au avut banii la timp”, a spus Dragnea. Şeful PSD le-a transmis fermierilor să aibă “încredere şi curaj”, pentru că programul de dezvoltare a agriculturii se realizează conform celor stabilite în programul de guvernare. Anul trecut, producţia de grâu a României a crescut cu circa 7% faţă de 2015, până la 8,413 milioane de tone, înregistrând o medie de peste 4 tone la hectar, în timp ce la rapiţă a fost obţinută o cantitate de 1,266 milioane de tone. 
 

×
Subiecte în articol: productie grau